LOCALPOLITICULTIMA ORĂ

Gheorghe Șoldan cere intrarea în opoziție și reformarea partidului: „Oamenii nu ne mai ascultă!“

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, lansează un mesaj tranșant către conducerea Partidului Social Democrat: PSD trebuie să iasă de la guvernare, să treacă în Opoziție și să se reformeze, întrucât „oamenii nu ne mai ascultă”.

Într-un interviu acordat HotNews, Șoldan admite eșecul partidului la alegerile prezidențiale și vorbește fără menajamente despre vina clasei politice în general, a PSD în particular și a liderilor care au uitat să se mai conecteze la realitatea electoratului.

„PSD ar trebui să treacă în Opoziție să se reformeze. Așa am discutat și cu ceilalți colegi. Premierul s-a retras, și-a dat demisia. După votul românilor, este clar că nu ne-au mai dorit la guvernare. Este simplu.”

În ciuda avantajelor pe care le recunoaște pentru administrațiile locale aflate în relație directă cu Guvernul, Șoldan crede că este „PSD trebuie să facă un pas în lateral și să intre în Opoziție“,  o trecere necesară pentru viitorul partidului, în contextul în care alegătorii „vor altceva”.

„Este clar că oamenii nu ne-au mai ascultat, haideți să fim corecți. Dacă noi, 25 de președinți de CJ și mii de primari, nu am reușit să ducem candidatul în turul doi, înseamnă că oamenii vor o schimbare.”, a spus Gheorghe Șoldan în interviul acordat HotNews.

El nu evită nici întrebările dificile privind strategia electorală PSD și implicarea fostului premier Victor Ponta. Îl acuză voalat de trădare și respinge o eventuală revenire a acestuia în fruntea partidului: „Dacă întinzi mâna unui fost prieten și te trădează a doua oară, nu ești tu de vină. Eu am fost foarte dezamăgit.”

„Oamenii făceau poze cu mine, dar la prezidențiale au spus: până aici”

Într-un ton sincer și uneori autocritic, Șoldan admite că popularitatea liderilor locali PSD nu s-a transformat în voturi pentru candidatul susținut de partid.

„Am luat 127.000 de voturi la locale. Oamenii făceau poze cu mine, mă distribuiau pe Facebook. Dar când a venit vorba de candidatul politic, au spus: până aici.”

Șoldan descrie campania electorală recentă ca fiind „cea mai urâtă” din cariera sa politică, cu „ură și vrajbă” care au împărțit familii și au distrus prietenii: „Frați cu frați se certau din cauza politicii, prieteni își blocau telefoanele. Eu așa ceva nu am mai văzut.”

Dezamăgit de nivelul dezbaterii publice, liderul sucevean afirmă că va vota un președinte „care să ne îndrepte spre Europa”, însă evită să spună explicit un nume, precizând că se va consulta cu alegătorii care i-au acordat încrederea. „Nu vreau să fac o declarație că voi vota cu Nicușor sau cu Simion. Nu vreau să fac rău unui candidat. Dar voi vota cu un președinte care știe să unească și să atragă fonduri europene.”

Despre Ciolacu: „Nu pot să spun că trebuie să plece, dar știe ce are de făcut”

Deși refuză să-i ceară public demisia lui Marcel Ciolacu din fruntea PSD, Gheorghe Șoldan lasă de înțeles că viitorul partidului depinde de o reformare care trebuie să înceapă de la vârf: „Eu am o datorie morală față de Marcel Ciolacu. Dar el știe ce are de făcut. A demisionat deja din funcția de prim-ministru.”

Într-un apel rar întâlnit în discursul liderilor PSD, Șoldan cere „liniște în partid” și o reformă profundă, cu întoarcere la mesajele care pot fi înțelese și acceptate de oameni. „Partidul are nevoie de liniște. Nu căutăm scuze, ce s-a întâmplat s-a întâmplat. Acum trebuie să ne reformăm”, citează stiripesurse.ro.