LOCALPOLITICULTIMA ORĂ

Gheorghe Flutur, la Vatra Dornei: „Un cetățean mi-a spus direct că, în timp ce liberalii au dezvoltat Vatra Dornei, salvând și reconstruind Cazinoul, cei care critică astăzi, în special opoziția, și-au construit cazinouri la ei acasă”

Din nou la Vatra Dornei, președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, de data aceasta nu pentru a așeza piatră cubică, ci pentru a pune temelia viitorului primar, Marius Rîpan. A început campania în cartiere. După ce au fost în cartierul Unirii și în cartierul Bărnărel, unde s-au întâlnit cu sute de oameni zilele trecute, astăzi, președintele Flutur, împreună cu candidatul liberal de la Vatra Dornei, Marius Rîpan, și cu primarul liberal Ilie Boncheș, s-au întâlnit cu gospodari din cartierul Negrești. Peste 170 de oameni ne-au așteptat și au avut discuții sincere, deschise și promițătoare cu noi. Acesta este, de fapt, cartierul unde primarul Ilie Boncheș este acasă.

„Peste 170 de oameni ne-au așteptat și au avut discuții sincere, deschise și promițătoare cu noi. Acesta este, de fapt, cartierul unde primarul Ilie Boncheș este acasă.

Am discutat despre realizările din Vatra Dornei și despre schimbarea la față sub administrația liberală. Au fost introduși peste 60 km de rețele de apă și canalizare și 32 km de rețele de gaze naturale. Toate școlile și cele două licee din Vatra Dornei au fost modernizate. Centrul civic al orașului a fost amenajat și s-au asfaltat 40 km de străzi din Vatra Dornei. S-a salvat și restaurat perla Dornei, Cazinoul Băilor. Acestea sunt câteva dintre argumentele de forță auzite din gura oamenilor despre motivele pentru care îl vor vota pe Marius Rîpan”, a transmis Gheorghe Flutur.

Președintele Flutur a menționat: „Un cetățean mi-a spus direct că, în timp ce liberalii au dezvoltat Vatra Dornei și au transformat-o într-o stațiune turistică veritabilă, salvând și reconstruind Cazinoul, cei care critică astăzi, în special opoziția, și-au construit cazinouri la ei acasă și ar trebui să tacă. Cei care critică piatra cubică, fie că este strâmbă sau lată, ar trebui să-și aducă aminte că au ținut orașul în subdezvoltare, ocupându-se doar de privatizări și de mulțumirea clientelei de partid. Noi, liberalii, am scos din praf și din izolare Vatra Dornei”, a mai spus Gheorghe Flutur.

COMANDAT DE PNL, FILIALA SUCEAVA, COD AEP 21240015