administratie

Gheorghe Flutur a fost din nou la Rădăuți,împreună cu primarul Bogdan Loghin, pe șantierele din municipiu

Nu există zi în care șeful administrației județeme să nu inspecteze șantierele din județul Suceava. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost din nou în Rădăuți, împreună cu primarul Bogdan Loghin, pe șantierele din municipiu.
Astăzi a fost prezent la Centrul social pentru copii care suferă de autism, un proiect de 800.000 de euro, finanțat din fonduri europene pe Grupul de Acțiune Locală (GAL) Rădăuți. S-au făcut investiții în cabinete pentru copii, dar și o sală de sport corespunzătoare, dușuri și băi, urmând să fie amenajate și terenuri de joacă pentru copii. Este o investiție unică în județul Suceava, cu adresabilitate, sunt convins, pentru copii din întregul județ. De asemenea, tot pe aceste tipuri de proiecte, Primăria Rădăuți a făcut o grădiniță de 40 de locuri.
În continuare, Gheorghe Flutur a vizitat șantierul de modernizare a centrului civic al orașului, unde deja s-au adus conductele pentru colectarea apei pluviale, s-a contractat pavajul, granitul pentru toată zona centrală și se va începe cu îngroparea cablurilor, care în momentul de față agață pe stâlpi.