BREAKING NEWSINTERNAȚIONALULTIMA ORĂ

Germania a trimis în Ucraina un nou sistem de apărare aeriană | Bărbaţii ucraineni, care fug de război, urmăriţi cu drone

Bărbaţii ucraineni, apţi de serviciul militar şi care vor să fugă din ţară, sunt urmăriţi cu drone de serviciul ucrainean de frontieră. Între timp, Ucraina a primit un nou sistem de apărare aeriană din Germania.

Serviciul ucrainean de frontieră a anunţat că foloseşte drone în eforturile de a preveni fuga în străinătate a bărbaţilor care încearcă să se sustragă mobilizării în armată pentru a nu fi trimişi pe front în războiul cu Rusia.

Conform legii marţiale adoptate odată cu lansarea invaziei ruse, bărbaţii apţi să servească în armată cu vârste între 18 şi 60 de ani au interdicţie de a părăsi teritoriul naţional.

Între timp, Germania a furnizat Ucrainei un al treilea sistem puternic de apărare aeriană IRIS-T, în timp ce țara se pregătește pentru un alt posibil atac cu rachete rusești în această iarnă, relatează dpa.

Sistemul a fost predat în această săptămână, a declarat Ministerul Apărării de la Berlin.

Ministrul apărării, Boris Pistorius, a subliniat sprijinul continuu al Germaniei pentru Ucraina în luptele sale împotriva forțelor rusești.

În discursul său video de seară, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și-a exprimat recunoștința pentru „pachetul foarte puternic din partea Germaniei”, afirmând că acesta va „ajuta foarte mult soldații noștri și apărarea orașelor noastre”.