Președintele Consiliului Județean Suceava, George Șoldan a declarat că sa,bata la o intâlnire cu seniorii că este nevoie de o echipă cât mai puternică de parlamentari social-democrați pentru marile proiecte de dezvoltare a municipiului și a județului Suceava! Șoldan a avut alturi și candidatul PSD pentru un nou mandat în Camera Deputaților, deputatul Eugen Bejinariu dar și pe primarul Sucevei, Vasile Râmbu.
Potrivit lui Șoldan o echipă puternică de parlamentari social-democrați este esențială pentru a sprijini proiectele de dezvoltare ale municipiului și județului Suceava. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri organizate de Asociația CAR Pensionari Suceava, cu ocazia sărbătoririi zilei Sfinților Mihail și Gavriil, la care au participat sute de seniori.
,, Acesta este mesajul pe care l-am transmis astăzi, alături de primarul Vasile Rîmbu, sutelor de seniori cu care am avut bucuria să ne întâlnim la evenimentul organizat de Asociația CAR Pensionari Suceava, cu ocazia sărbătoririi zilei Sfinților Mihail și Gavriil. I-am asigurat totodată pe toți cei prezenți de toată susținerea noastră și a partidului pe care îl reprezentăm. În doar 3
ani, cu PSD la guvernare, pensia medie a crescut cu 70% (în mare parte datorită recalculării), iar în următorul mandat legislativ (2025-2028), avem ca obiectiv o creștere cu 48% a pensiilor. Atât eu, cât și primarul Rîmbu, le-am mulțumit celor prezenți pentru că au avut încredere în noi la alegerile locale și le-am cerut să fie alături încă o dată de echipa social-democrată la alegerile din 24 noiembrie, 1 și 8 decembrie,, arată George Șoldan.
George Șoldan a declarat că sprijinul premierului Marcel Ciolacu și al conducerii PSD este esențial pentru atragerea de investiții record în județ, dar a precizat că, mai presus de orice, contează pe susținerea locuitorilor la alegerile viitoare
Ne vom zbate să aducem investiții record în județ, cum nu au mai fost până acum, și avem tot sprijinul premierului Marcel Ciolacu și al colegilor din conducerea centrală a PSD
George Șoldan: Proiectele mari de dezvoltare a municipiului și județului Suceava au nevoie de o echipă puternică alături de care să le vedem realizate cât mai repede, o echipă de parlamentari social-democrați și un președinte social-democrat.
Suntem determinați să facem o administrație performantă și să transformăm Consiliul Județean Suceava și Primăria Suceava în două instituții care să lucreze doar în interesul cetățenilor.Ne vom zbate să aducem investiții record în județ, cum nu au mai fost până acum, și avem tot sprijinul premierului Marcel Ciolacu și al colegilor din conducerea centrală a PSD.Însă cel mai mult contăm pe sprijinul locuitorilor acestui județ la alegerile care urmează. După ce am reușit pe 9 iunie, împreună, să aducem schimbarea, avem încă o etapă importantă pentru a intra în linie dreaptă cu dezvoltarea județului Suceava: pe 24 noiembrie, pe 1 și 8 decembrie.Susțineți candidații PSD! Alegeți Calea Sigură pentru România! Calea Sigură pentru Suceava!
Material comandat de PSD Suceava, CMF 11240017, executat de SC Valori Media SRL