Liderul AUR, George Simion se afla inca de ieri în zona Broșteni. Președintele AUR le-a transmis localnicilor că nu sunt singuri și că ajutoarele vor ajunge zilele următoare. Potrivit lui, oameni din toate colțurile țării, inclusiv din Pechea, localitatea devastată de inundații anul trecut, s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe cei din Broșteni.”Punem mâna pe lopeți, punem mâna pe absolut tot ce e nevoie ca să facem ce trebuie pentru Țara Românească. Ne bucurăm foarte mult că poporul român este viu, că poporul român trăiește și ne bucurăm că nu am uitat să fim umani, că avem suflet în noi. M-am rugat ca de fiecare dată pentru gloria poporului român, pentru ca fiecare om să trăiască în pace și să nu avem războaie și nenorociri ca acestea”, a declarat George Simion.
Președintele AUR, George Simion, a mai spus că toți parlamentarii săi își vor dona indemnizațiile către românii afectați de inundații.
Asta înseamnă solidaritate românească
„Dacă nu se face la Pechea barajul ăla, dacă nu se face canalul Siret Bărăgan, dacă aici nu se fac diguri, vă dați seama că familiile astea o să stea cu frică mereu. Este important ca statul să fie stat și să protejeze cetățeanul. Suntem cu toții aici să punem umărul și să facem ceva până duminică. Români pentru români. Nu pot decât să mă înclin în fața tuturor oamenilor care s-au implicat. Asta înseamnă solidaritate românească. Cei care vin mâine, noi avem lopeți pentru ei, avem salopete, avem cizme, pot să vinăă și ei cu salopete. cizme și lopeți. Important e să ajutăm. Când plecăm, așa cum am plecat din Pechea, oamenii să știe că a fost cineva lângă ei, pentru că dacă nu ne ajutăm la nevoie, atunci când să ne ajutăm? Felicit Realitatea Pentru felul în care s-a implicat în această campanie. E o campanie de la suflet la suflet. Cei care se mai gândesc, stau în fața televizorului, sa vină mâine, mâine de la 10 începem repartizarea pe străzi, pe fiecare localitate, sunt localități unde încă nu se poate ajunge”, a spus George Simion.
„Colegii mei din AUR Suceava și AUR Neamț sunt deja de 3 zile alături de sinistrații din Broșteni, Fărcașa și Borca. Am văzut diferite comentarii din partea acelorași care în luna mai ne învățau să votăm N.D sau băgau diferite șopârle, diferite fitile…că nu mai mă găsesc, că nu știu ei unde e Simion, de ce nu vine în sprijinul sinistraților?

