Un bărbat a aflat pe propria piele, şi mai ales într-un loc delicat, ce înseamnă gelozia soţiei. El a ajuns la Urgenţe cu o problemă mai puţin obişnuită.
În ciuda vârstei relativ înaintate, de 63 de ani, din comuna Curteşti, județul Botoșani, acesta era bănuit de soţie că nu ar fi fost tocmai fidel şi că mai avea o relaţie paralelă cu căsnicia. Într-un moment de furie, în timp ce se aflau în casă, femeia l-a atacat pe bărbat şi l-a zgâriat puternic cu unghiile în zona testiculelor.
Cu o durere puternică, dar şi speriat, acesta şi-a luat inima în dinţi şi a urcat în maşina personală. A demarat în trombă şi s-a oprit abia la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde a apelat la ajutorul cadrelor medicale. După ce a simțit gelozia soţiei pe propria piele, bărbatul a fost tratat de cadrele medicale.
“Pacientul s-a prezentat în serviciul UPU cu o problemă mai puţin obişnuită. A fost diagnosticat cu plăgi escoriate scrotale, prin agresiune, declarativ. A fost consultat de specialist, toaletată rana şi a plecat la domicliu”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD. Cazul vine la puţin timp după ce un tânăr de 18 ani a ajuns şi el la Urgenţe, cu o problemă în zona intimă. Acesta a resimţit dureri după primul lui contact sexual şi, speriat, a apelat la cadrele medicale.