Programul 50/20 înregistrează întârzieri de luni de zile, aspect care a provocat neliniște în rândul constănțenilor înscriși, cât și al ucrainenilor. Până când se vor clarifica lucrurile, printr-o Ordonanță de Urgență, Guvernul a aprobat miercuri, 12 aprilie a.c., modificarea sistemului de acordare a sprijinului financiar refugiaților. După noile prevederi, banii vor merge direct la refugiați, și nu la proprietarii imobilelor. Primirea acestora va fi, de asemenea condiționată, după 4 luni beneficiarii fiind nevoiți să intre în câmpul muncii și să își înscrie copiii în instituțiile de învățământ autohtone, pentru a putea continua să încaseze sumele decontate.
Miercuri, 12 aprilie a.c., Guvernul României a modificat, prin Ordonanță de Urgență (OUG), sistemul de acordare a sprijinului financiar de care beneficiază refugiații ucraineni. Urmează ca printr-o Hotărâre de Guvern să se stabilească și valoarea alocată. Astfel, vechiul program cunoscut cu numele de 50/20 va lua sfârșit, iar ajutorul va fi acordat fiecărei familii, ci nu pentru individ, așa cum s-a procedat în trecut. Indemnizația va fi primită timp de patru luni. Pentru a beneficia de program, cetățenii ucraineni vor trebui să îndeplinească anumite condiții, precum înscrierea copiilor în sistemul de învățământ autohton și de integrarea refugiaților în câmpul muncii. Ordonanței prevede faptul că, după împlinirea perioadei de patru luni consecutive, refugiații vor avea acces și la sistemul asigurărilor pentru șomaj și la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă.
Ce prevede ordonanța
Prin această decizie, conducerea statului încearcă să înlăture mai multe deficiențe bugetare și să îndrepte anumite erori, care, printre altele, le-au oferit posibilitatea oportuniștilor ce s-au înscris în program să încaseze sume considerabile, prin eludarea legii. Doar în luna martie a.c., au avut loc peste 200 de percheziții, în 7 județele țării. La baza acestor acțiune au stat suspiciunile de fraudă cu bani, încasați prin cazarea refugiaților ucraineni. Prejudiciu estimate se ridică la peste 2 milioane de euro.
Un alt aspect vizat de Ordonanță, este necesitatea echilibrării nivelului cuantumului chiriilor, care au crescut în mod îngrijorător odată cu demararea programului 50/20. Mulți români, printre care și sute de locuitori ai Constanței, au întâmpinat probleme în găsirea unei chirii, întrucât mulți dintre proprietari au preferat să își pună imobilului la dispoziție unei familii de refugiați, profitând de beneficiile acordate, precum lipsa obligațiilor fiscale.
Nu în ultimul rând, Guvernul a invocat și motivul sprijinirii refugiaților prin integrarea, realizată atât prin înscrierea minorilor în instituțiile de învățământ românesc, cât și prin intrarea adulților în câmpul muncii. Această măsură ar putea avea beneficii multiple, asigurându-le ucrainenilor o siguranță material prin obținerea unui loc de muncă. Menționăm faptul că, de la începutul conflictului dintre Ucrainei și Rusia vecină, pe teritoriul țării noastre au intrat 3,8 milioane de ucraineni. 110.000 dintre aceștia au ales să rămână în România, dar doar 5.007 s-au angajat.
“României de încadrare în țintele de deficit bugetar asumate pentru anul 2023, în contextul în care aceste măsuri de sprijin sunt susținute integral de la bugetul de stat, fără vreo contribuție externă.”, mai precizează ordonanța.
Date despre programul “50/20”
Fie că este vorba despre proprietari de imobile ce profită de această oportunitate pentru a câștiga mai mult decât prin simpla închiriere, sau despre adevărate gesturi admirabile de filantropie, este de netăgăduit faptul că ucrainenilor li s-au pus la dispoziție condițiile necesare traiului pe parcursul șederii lor în țara noastră. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că războiul din Ucraina a avut consecințe grave asupra economiei mondiale, resimțite de către români, în special în lunile de iarnă, când facturile pentru energia termică au atins valori greu de suportat pentru o mare parte a populației. În acest context, decontarea sumelor de bani prevăzute de Programul 50/20 a înregistrat întârzieri de luni de zile, constănțenii înscriși fiind nevoiți să suporte în întregime cheltuielile de găzduire ale cetățenilor ucraineni.
Prin acest program, românii care găzduiau refugiați ucraineni primeau 20 de lei pe zi, pentru fiecare persoană găzduită, pentru hrană şi 50 de lei pentru cazare. În ultimele luni, mai mulți proprietari care și-au închiriat locuințele refugiaților au reclamat faptul că Guvernul nu a mai decontat sumele aferente programului. Ultima plată încasată, în valoare de 160 de milioane de lei, a realizată în luna februarie a.c., aferente perioadei decembrie 2022. România a alocat, până la momentul actual, aproximativ 120 de milioane de euro.