În cadrul raziei de amploare desfășurate joi, 28 mai 2026, în zona Câmpulung Moldovenesc și în localitățile arondate, polițiștii au efectuat mai multe controale pe linia transportului, depozitării și gestionării materialului lemnos. Verificările au vizat atât transporturi aflate în trafic, cât și depozite ale unor operatori economici din zona Vama – Sălătruc și Fundu Moldovei. În urma acțiunilor au fost aplicate amenzi, au fost dispuse confiscări valorice și au fost sesizate instituțiile competente pentru verificarea unor posibile nereguli de mediu.
Primul caz a fost înregistrat la ora 06.45, pe strada Alexandru Vlahuță din municipiul Câmpulung Moldovenesc. În baza Planului de Acțiune-Razie, un echipaj de poliție a oprit pentru control o autoutilitară Mercedes-Benz care transporta material lemnos.
La volan se afla Florescu Dumitru, în vârstă de 48 de ani. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că autoutilitara transporta lemn rotund rășinoase. Conducătorului auto i-au fost solicitate documentele de însoțire a materialului lemnos, însă acesta a declarat că nu deține niciun document în acest sens.
Polițiștii au verificat transportul în aplicația SUMAL 2.0 Control, după numărul de identificare al mijlocului de transport, însă nu a fost identificat niciun aviz pentru transportul efectuat. În urma inventarierii, s-a stabilit că autoutilitara transporta 1,96 metri cubi de lemn rotund rășinoase, în valoare de 352,8 lei.
Având în vedere lipsa documentelor legale, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, în baza Legii 171/2010, cu amendă de 2.000 de lei, fiind dispuse măsurile legale privind materialul lemnos transportat fără documente.
Tot în cursul zilei de 28 mai 2026, în baza informațiilor deținute la nivelul Secției 14 Poliție Rurală Vama, polițiștii, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat controale la trei societăți comerciale de pe raza comunei Vama, sat Molid, în zona montană Sălătruc.
În intervalul 09.00 – 13.00, a fost verificat materialul lemnos deținut faptic în depozitul SC LYOLEOFERM SRL, punct de lucru pe strada Sălătruc, comuna Vama. În urma controlului, s-a constatat că societatea deținea în plus față de stocul scriptic din aplicația SUMAL 2 Control o cantitate totală de 14 metri cubi de material lemnos. Diferența era compusă din 4,1 metri cubi de lemn rotund rășinoase, 3,1 metri cubi de lemn și 6,8 metri cubi de rumeguș.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au sancționat contravențional societatea cu amendă de 10.000 de lei și au dispus confiscarea valorică a cantității de 14 metri cubi de material lemnos, evaluată la 1.138,64 lei.
În același interval general de control, între orele 10.30 și 13.00, polițiștii și reprezentanții Gărzii Forestiere au verificat și SC ANDU IMPEX SRL, punct de lucru pe strada Sălătruc, comuna Vama. În acest caz, s-a constatat că societatea nu deținea faptic cantitatea de 13,20 metri cubi de lemn rotund care figura în stocul scriptic din aplicația SUMAL 2 Control. Valoarea materialului lemnos lipsă a fost stabilită la 2.376 de lei.
Totodată, în cadrul controlului s-a stabilit că punctul de lucru al societății nu era delimitat de restul proprietăților din zona respectivă. Pentru aceste abateri, SC ANDU IMPEX SRL a fost sancționată contravențional cu amendă de 5.000 de lei, fiind dispusă confiscarea valorică a cantității de 13,20 metri cubi de lemn rotund.
În intervalul 09.00 – 16.00, polițiștii au început un control de specialitate la SC NECTARIN SRL, punct de lucru pe strada Sălătruc, comuna Vama, pentru verificarea materialului lemnos deținut faptic. Activitățile de verificare urmau să continue în data de 29 mai 2026.
În aceeași zonă Sălătruc, pe un teren pășune, echipele de control au identificat și un depozit de deșeuri provenite din debitarea materialelor lemnoase. Situația a fost adusă la cunoștința reprezentantului Gărzii de Mediu Suceava angrenat în acțiune, urmând să fie transmisă o sesizare către Garda de Mediu Suceava, pentru efectuarea verificărilor de specialitate conform procedurilor interne.
Tot pe 28 mai 2026, în baza informațiilor deținute la nivelul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, polițiștii, împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic Pojorâta, au efectuat un control la depozitul de material lemnos aparținând SC RANCANAR TRANS SRL, cu punct de lucru în comuna Fundu Moldovei, județul Suceava.
Verificarea s-a desfășurat în prezența administratorilor societății, care au pus la dispoziția organelor de control evidențele depozitului din aplicația SUMAL 2.0. Inventarierea a fost realizată de reprezentanții Ocolului Silvic Pojorâta și a fost consemnată în carnetele de inventariere, activitatea fiind încheiată la ora 14.00.
Administratorilor li s-a adus la cunoștință că au la dispoziție un termen de 24 de ore pentru efectuarea ultimelor operațiuni în aplicația SUMAL 2.0, respectiv până la data de 29 mai 2026, ora 10.00. După actualizarea evidențelor, aceștia trebuie să pună la dispoziția organelor de control situația completă a depozitului.
După expirarea termenului și operarea datelor în SUMAL 2.0, polițiștii și reprezentanții silvici urmează să confrunte stocurile fizice cu cele scriptice, iar în funcție de rezultatul verificărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Controalele pe linie silvică au făcut parte din componenta raziei de la Câmpulung Moldovenesc dedicată prevenirii și combaterii tăierilor ilegale, transportului fără documente și neregulilor privind depozitarea și evidența materialului lemnos.

