Joi, 12 octombrie 2023 a avut loc la Salon Prestige Ballroom din Suceava, GALA OAMENILOR DE AFACERI- ediția 2023 organizată de Patronatele IMM din județul Suceava.
Cu o tradiție în mediul antreprenorial sucevean, evenimentul aflat la a 29-a ediție a reunit agenții economici din județul Suceava alături de reprezentanți ai Guvernului României, ai ministerelor, autorităților și instituțiilor publice locale și centrale, organizații de la nivel local, național și internațional, parteneri și colaboratori ai patronatelor IMM-urilor din județul Suceava.
Gala Oamenilor de Afaceri 2023 s-a bucurat de prezența Consiliului Național al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Romania- CNIPMMR, prin președintele confederației- domnul Florin Jianu, împreună cu o parte din board-ul de conducere al
CNIPMMR- prim vicepreședinți, vicepreședinți și alți membri din conducere, cât și membri din aparatul executiv.
Au fost alături de organizatori și reprezentante ale patronatelor pentru antreprenoriat feminin, asociații profesionale din întreaga țară, cât și parteneri ai consorțiilor constituite
pentru implementarea proiectelor finanțate cu fonduri europene la nivelul patronatelor sucevene.
În cadrul Galei 2023 a antreprenorilor suceveni au fost premiate câteva firme din județul Suceava care au împlinit în acest an 30 de ani de activitate economică. Au primit premii de excelență companiile Bethesda SRL, Coneltex SRL, Corsem Impex SRL, Danilevici Carn Prod SRL, Fetcom SRL, Florconstruct SRL, High Tech SRL, Loial Impex SRL, Superstar Com SRL, Tipografia Celestin SRL, Ursa Mare Comprod SRL și Zega Impex SRL.
Gala oamenilor de afaceri suceveni din acest an a inclus și acordarea de trofee de excelență unor companii de top. Premiile au fost acordate, pentru investiții de top, firmelor Dorna Medical SRL și Grup Feroviar Român SA.
Pentru performanță antreprenorială și managerială- firmelor Assist Software SRL și Grupului de firme IBB. La categoria Tineri antreprenori de succes, Murături Ambalate SRL- Cămara
Laurus a fost premiată pentru rezultate economice deosebite.
Două premii de excelență acordate in cadrul Galei, pentru deosebita implicare în acțiuni umanitare și proiecte comunitare, au primit doamna Wajiha Haris- președinta Fundației Scheherazade și Sânge pentru România- Fundația Umanitară Nord 2001 Suceava.
Pentru firmele premiate, pentru toate firmele ce activează în județul Suceava, mesajele de apreciere și susținere au fost transmise și din partea autorităților și instituțiilor publice centrale și locale.
Un moment special al serii a fost și acordarea distincției de excelență Coralei ,,Ciprian Porumbescu” Suceava pentru cele 2 medalii de aur obținute la cea mai mare
competiție de muzică corală desfășurată în Coreea de Sud.
În cadrul evenimentului, invitații au avut ocazia de a participa și la o tombolă cu premii speciale.
Și în acest an, Gala Oamenilor de Afaceri ediția 2023 a evidențiat rezultatele economice și profesionale ale tuturor antreprenorilor suceveni. A evidențiat, deopotrivă, și activitățile și acțiunile organizațiilor patronale IMM locale și naționale, a subliniat, încă o dată, importanța și rolul IMM-urilor și al patronatelor IMM în economia și societatea românească.
”Trebuie să facem eforturile comune necesare pentru ca mediul de afaceri sucevean să se mențină viabil și să asigure viitorul comunității. Menținând o afacere și creând locuri de muncă, fiecare antreprenor pune o cărămidă la construirea economiei în comunitatea noastră locală”- a declarat doamna Liliana Agheorghicesei, președinte Patronatele IMM din județul Suceava.