Încă doi oameni au murit după furtuna de aseară. Este vorba despre un bărbat, angajat MAI, care se afla într-o barcă pe lacul Snagov alături de fiul său în vârstă de 13 ani, spun surse Realitatea Plus. După ore de căutări, cei doi au fost găsiți morți. Vijeliile au făcut ravagii în orașe din șapte județe, care s-au aflat sub cod roșu, portocaliu și galben de vijelii extreme.
Potrivit ISU B-IF, ca urmare a fenomenelor meteorologice, pe parcursul nopții, pompierii din cadrul ISU București-Ilfov au fost solicitați să intervină pentru căutarea a două persoane ce au fost surprinse de furtună în timp ce desfășurau activități de agrement pe lacul Snagov.
„Scafandrii din cadrul ISU B-IF, alături de echipaje de specialitate din cadrul Poliției Transporturi şi de voluntari, au procedat la căutarea celor două persoane cu ajutorul unor sonare şi a altor echipamente specifice. În urma căutărilor, au fost identificate şi extrase din apă cele două persoane, fiind declarate decedate de către medicul prezent la fața locului. Am intervenit cu echipajul de scafandri din cadrul Detașamentului Special de Salvatori, o barcă remorcabilă (tractată de o autospecială de stingere), un punct de comandā mobil și 2 echipaje de prim ajutor“ a transmis ISU Bucure;ti-Ilfov.
Un tânăr a murit și alți doi bărbați au fost grav răniți de un acoperiș care a căzut peste ei în Hârtiești, județul Argeș. Toți cei trei oameni erau din aceeași familie: tată, fiu și un nepot. Totodată, în Capitală, o femeie a ajuns la spital după ce a fost prinsă sub un copac doborât de vijelia puternică.
O femeie a fost prinsă sub un copac în Sectorul 4 al Capitalei. Incidentul a avut loc în timpul furtunii puternice de aseară. Pompierii au intervenit de urgență, iar tânăra a fost transportată la spital.
Totodată, pompierii au intervenit și după ce mai multe mașini au fost distruse de copacii puși la pământ. Mai multe străzi au fost inundate în urma ploii cu grindină, iar șoferii au sunat la 112.
Vremea extremă a făcut ravagii și în Iași. Grindina a pus la pământ culturile de porumb și floarea soarelui și a lăsat gospodăriile acoperite de un strat gros de gheață.
Probleme au fost și pentru locuitorii din Vrancea. Mai multe străzi au fost inundate și a fost nevoie de intervenția pompierilor.