Furt de energie electrică la o locuință din Adâncata. La data de 11.2024, la ora 09:45, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata, au fost sesizați prin SNUAU 112, de un lucrător din cadrul DelgazGrid SA, cu privire la faptul că la un imobil de pe strada Principală, sat/comuna Adâncata, se sustrage energie electrică prin ocolirea aparatelor de măsurare.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că imobilul cu nr. 215 de pe strada Principală, din sat/comuna Adâncata, aparține lui M.I. de 61 ani.
Pe zidul exterior al locuinței, în partea din lateral stânga, a fost identificat un contor electric, unde, lucrătorii DelgazGrid au constatat faptul că există modificări, aduse rețelei electrice, 3 (trei) conductori fiind conectați la rețeaua electrică, înainte de contor, pentru a ocoli înregistrarea energiei electrice în contor.
Astfel, în imobil, energia electrică consumată nu era înregistrată și facturată. De asemenea, la intrarea în imobil, pe partea dreaptă, lucrătorii de poliție au identificat un al doilea contor, deconectat de la rețea, în cutia contorului lucrătorii DelgazGrid constatând conductori care erau conectați la rețeaua electrică, înainte de contor, locul neputând fi identificat.
În interioriul locuinței, lucrătorii de poliție au identificat un contor, care era deconctat de lucrătorii Delgaz Grid de la rețea, însă s-au identificat consumatori electrici în interiorul locuinței, la parter, sub tensiune.
Prejudiciul nu a fost stabilit cu ocazie constatătii urmând a fi comunicat ulterior de către reprezentanții DelgazGrid SA.
S-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, faptă prev. de art. 92, alin. 2 din Lg. 123/2012-Legea Energie Electrice și a Gazelor Naturale și furt, faptă prev de art. 228 alin. (1) și (3) din Cod penal, ce va fi soluționat procedural de lucrătorii S.P.R 8 Adâncata.