FSB, serviciul de securitate al Federației Ruse, succesor al fostului KGB, a continuat să distribuie, luni, în spațiul public, informații despre Natalia Vovk, femeia pe care reprezentanții acestei agenții au indicat-o drept autor al atentatului în care a murit Daria Dughina.
Montajul de două minute şi 19 secunde are patru secțiuni.
Într-un prim calup de imagini, mașina Mini Cooper cu care, potrivit FSB, s-ar fi deplasat Vovk în Rusia, este supusă, aparent, unui control standard la intrarea în țară.
Sunt inspectate interiorul mașinii și compartimentul motor la punctul de intrare în Federația Rusă.
Un al doilea montaj o arată pe suspectă în imobilul din Moscova în care a închiriat o locuință şi în care locuia, de asemenea, Daria Dughina.
Al treilea calup arată controlul de securitate efectuat pe când Vovk ar fi părăsit Federația Rusă cu destinația Estonia.
Ultima parte înfățișează mașina suspectei în cadre statice. Clipul se încheie cu o imagine alb-negru a femeii nominalizate de FSB drept autor al atentatului.
Conform FSB, persoana care ar fi ucis-o pe Daria Dughina ar fi Natalia Vovk, născută în 1979, cetățean ucrainean.
Aceasta ar fi sosit în Rusia în data de 23 iulie împreună cu fiica ei, Sophia Şaban, născută în 2010.
Vovk ar fi închiriat un apartament în imobilul în care locuia Daria Dughina la Moscova.
Ea ar fi urmărit-o pe Dughina cu o mașină marca Mini Cooper, la care a schimbat de trei ori numerele de înmatriculare.
FSB citează metode clasice de spionaj în cazul Dughina
Astfel, la intrarea în Federația Rusă ar fi fost utilizate plăcuțe de înmatriculare ale așa-numitei Republici Populare Doneţk (DPR) cu numărul E982XH DPR dar și unele din Kazahstan, cu numărul 172AJD02.
La ieșire, vehiculul ar fi avut plăcuțe ucrainene cu numărul AH7771IP.
Vovk ar fi folosit în Rusia mai multe documente de identitate, intrând cu unul eliberat de așa-numita Republica Populară Doneţk și plecând cu unul ucrainean, indică serviciul rus de securitate.
FSB mai susține că Vovk și fiica ei au ajuns la Festivalul Tradițiilor, la care a participat și Daria Dughina, iar după explozia mașinii acesteia, în data de 21 august, cele două – mamă și fiică – ar fi plecat spre Estonia prin regiunea Pskov.
FSB menționează că a înaintat informațiile responsabililor cu ancheta penală.
CNN menționează, la rândul său, că nu poate verifica în mod independent informațiile FSB relatate de agenția TASS.
Agenția rusă de presă mai transmite că autoritățile ruse o vor include pe suspecta Natalia Vovk pe lista cu persoane urmărite şi vor cere extrădarea acesteia în Federația Rusă.
sursa:antena3.ro