administratieLOCAL

Foto/Ziua Eroilor Neamului a fost sărbătorită în Vicovu de Sus

Ziua Eroilor este celebrată în fiecare an, odată cu sărbătorirea Înălțării Domnului, sărbătoarea creștină care simbolizează Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos, la 40 de zile de la Înviere.
Prin Decretul nr. 1913 din 4 mai 1920, s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită în fiecare an, la sărbătoarea Înălțarii Domnului.

Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor)  a fost sărbătorită  ieri  și în orașul Vicovu de Sus .

Evenimentul s-a desfășurat la Monumentul Eroilor  din localitate.  Astfel, oficialități locale în frunte cu primarul Vasile Iliuț, sobor de preoţi,  polițiști, polițiști de frontieră, pompieri militari, vameși, elevi și cadre  didactice  de la  instituţiile de învăţământ locale,  au cinstit jertfa şi eroismul celor căzuţi pentru patrie.

 

Soborul de preoţi  a oficiat o slujbă de pomenire și s-au rugat pentru sufletele celor  trecuţi la Domnul.

Primarul  Vasile Iliuț  a declarat că în această zi, cu o importantă semnificație creștină, Înălțarea Domnului, poporul român sărbătorește Ziua Eroilor.  ,,Aducem un omagiu tuturor eroilor cunoscuți sau necunoscuți, celor care s-au jertfit, de-a lungul timpului, pentru obținerea independenței și apărarea patriei. O  națiune care își respectă și prețuiește eroii, are un viitor. A-ți prețui și respecta eroii înseamnă să dai dovadă de civilizație, de înalt spirit democratic, de prețuire pentru ceea ce ești și pentru ceea ce vei fi. De-a lungul timpului,

 

Depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor

omenirea a fost și va fi prezentă în tot ceea ce va fi de-acum încolo. Patriotismul românesc va fi alături de noi în toate domeniile. Eroii nu plâng, dar cei care sunt alături de noi, mamele care ­și-au pierdut copiii, frații care și-au pierdut părinții au fost alături de noi. Toate națiunile lumii își cinstesc eroii așa cum se cuvine, iar noi nu trebuie să fim mai prejos,

pentru că a-ți plânge eroii nu este nici o rușine și nici o slăbiciune, ci un act de maturitate și de demnitate națională. Pentru ei, dacă nu pentru noi, să redevenim patrioți, să ne iubim țara, neamul și credința, iar drapelul românesc să fie înfățișat, neîncetat, tinerei generații. Patriotismul românesc a fost dintotdeauna alături de noi și nu îl vom uita niciodată. Să înțelegem din jertfa lor, a bunicilor și străbunicilor noștri, că lupta pentru unitate și neatârnare trebuie dusă până la capăt, chiar cu prețul sacrificiului suprem. Dumnezeu să odihnească pe ostașii noștri! Hristos s-a înălțat!”.

Grupul vocal-tradițional “Ai lui Ștefan, noi oșteni” Vicovu de Sus, prezent la manifestare, a interpretat un cântec patriotic.

A urmat ceremonialul de depunere de coroane de flori în amintirea eroilor.