Eveniment inedit astazi, la Biserica Ortodoxă Sf.Gheorghe din satul Costâna, comuna Todirești. În ropode de aplauze, soții Marius și Ionela Cozmiuc, campionii mondiali la canotaj au devenit de astazi, cetățeni de onoare ai comunei.
Oamenii de AUR cu SUFLETE de AUR. Canotorii au venit îmbrăcați în cămăși populare cusute de una dintre bunici, luând parte la întreaga slujbă religioasă, Soții Cozmiuc sunt UNICI PE PLANETĂ. Cea mai valoroasă familie DIN LUME. Soții Cozmiuc din Suceava, mai mult AUR la ”Mondiale” decât au luat ÎMPREUNĂ, zeci de țări cu mare forță sportivă și cu miliarde de locuitori.
Sucevenii cu care ne mândrim nu numai noi ci și întreaga Romanie au revenit astăzi, în satul copilăriei acolo unde au cele mai frumoase amintiri din copilărie.
Ceremonia de înmânare a distincției a avut loc după slujba religioasă oficiată de trei preoți, in frunte cu preotul Ionel Daniel Medrihan cu prilejul sărbătorii Sf Dumitru. De altfel, tot astăzi, în Costâna este hramul localității. Pe lângă localnici, familiile celor doi canotori au mai fost invitați să fie prezenți președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, vicepreședintele administrației județene, Neculai Barbă și administratorul Irina Vasilciuc.
Marius Cozmiuc este legat de aceste locuri pentru că aici și-a petrecut cel mai mult copilăria iar vacanțele pe care le-a trăit aici sunt amintiri de neuitat. ,,Moșu,, din Costâna i-a fost chiar și mentor în viață și i-a sugerat tot timpul să aibă răbdare. Învățăturile de la bunicu i-au prins bine și de ele ține cont în viață și îi prind bine.
Marius și Ionela Cozmiuc sunt credincioși iar credința în Dumnezeu le dă putere. Cei doi au sprijinit la reconstrucția bisericii și a casei parorhiale și au o relație apropiata cu preotul Ionel Daniel Medrihan.
Soții Cozmiuc, cetățeni de onoare ai comunei
Primarul comunei Todirești, Mugurel Bocancea a fost cel care a avut inițiativa ca această festivitate solemnă pentru canotorii mondiali Cozmiuc să aibă loc în această sfânră zi de sărbătoare la biserica din Costâna . Edilul a amintit performanțele celor doi soți pe care le-au avt de-a lungul carierei lor atât la juniori cât și la seniori.
Soții Cozmiuc sunt mândria comunei. Tot astăzi, Marius si Ionela Cozmiuc au implinit cinci ani de cununia civilă.,,Imi aduc aminte ca veneam cu drag aici in vacanta, veneam si la biserica. Veneam cu moșu. Am emoții pentru că acest loc este incărcatt cu multe amintiri, aici am crescut, aici am copilărit si mă bucur de fecare dată când vin . Îi mulțumesc domnului primar pentru această inițiativă, pentru distincțiile oferite de cetățeni de onoare ai comunei. Mulțumim și domnului Flutur care este alături de noi astăzi. Îi mulțumesc părintelui Ioan . Mă bucur că acest eveniment s-a făcut aici în Casa Domnului și aceasta inseamnă foarte mult pentru noi,, a spus Marius Cozmiuc.
Distincție pentru preotul Ionel Daniel Medrihan ,, Diplomă de apreciere și mulțumire se ofera preotuli Ionel Daniel Medrihan in semn de aleasă prețuire pentru exemplul de prețuire sidăruire,bucuria și liniștea sufletească să fie răsplată, să fiți luminat de SUS ca săaduceți lumină celor de JOS,,, a spus edilul comunei Mugurel Bogancea citand din cuvintele scrie pe Sf Ioan Gura de Aur..
Canotorii mondiali ai Romaniei, exemple de urmat
,,Sunteți exemple demne de urmat pentru cei tineri, pentru cei care vor să facă sport de performanță și care mai obțin și bani din această activitate. Ne mândrim cu voi și sperăm să vă atingeți visul, acela de a deveni campioni olimpici”, a mai aratat edilul Mugurel Bocancea,
Flutur:Să vezi un campion îmbrăcat în costum popular bucovinean este ceva deosebit
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a felicitat cei doi campioni mondiali, lăudându-le performanța salutat performanța „Am venit să-i felicit pe dragii noștri bucovineni, campionii mondiali, alături de primar. ,, Să vezi un campion îmbrăcat în costum popular bucovinean este ceva deosebit. Aș spune un lucru aici in biserica, despre performanța în familie. Ei sunt o familie, o familie care a reușit și în viață, vin si la biserica dar a reușit și o performanță mondială. Foarte frumos. Părinte, mi s-a spus ca aveți copilațți care cânră aici, tor familie cu 10 copilași. O altă familie care trebuie apreciată”, a spus Flutur .
Șeful administrației județene a mai adăugat ca de Ziua Bucovinei,pe 28 noiembrie și Ionela Cozmiuc va fi făcută cetățena de onoare a județului, ca și soțul dealtfel căruia i s-a oferit această distincție.
,,Moșu,, : Nu ți-e frig?
Chiar dacă a devenit bărbat în toată firea, moșu nu îl scapă din ochi pe nepot. Pentru că l-a văzut îmbrăcat doar în camașă populară, imediat l-a și întrebat. pe Marius ,, Nu ți-e frig?; Răspunsul a venit din partea canotorului care cu un zâmbet: Nu…Nu!
Șeful administrației județene a arătat că Marius Cozmiuc a primit titlul de cetățean de onoare al județului în cursul anului trecut, iar o astfel de distincție va primi anul acesta și soția sa, Ionela Cozmiuc.
La finalul evenimentului din biserică , toti cei prezenți au cântat ”La mulți ani”.
Pentru Marius și Ionela Cozmiuc au plantat în fața bisericii, de o parte și de cealaltă a intrării, câte un brad argintiu.