Fostul premier, Nicolae Ciucă a ales să petreacă week-endul în Bucovina. Președintele Senatului este însoțit de președintele Organizației Județene a PNL; Gheorghe Flutur care este și șeful administrației județene. În zona Humorului, Nicolae Ciucă a viiztat Mănăstirea Voroneț, complex monahal unde a fost așteptat de PS Damaschin,episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și de stareța mănăstirii.
Liderul PNL a primit din partea IPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților distincția ,,Crucea Bucovinei,, pentru promovarea credinței.„Ne exprimăm bucuria şi onoarea de a ne fi astăzi oaspeţi. Vă transmitem bun venit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor, ne rugăm lui Dumnezeu ca şederea dumneavoastră aici să fie una care să vă ajute la cele dinlăuntru, astfel încât revenind la îndatoririle dumneavoastră să aveţi mai multă putere şi mai multă lumină de unde decât de sus, de la Domnul, care să ne îndrepte spre cele bune. Vă mulţumim pentru tot ce aţi făcut, şi în calitate de premier, şi în calitatea pe care o veţi acum, pentru toţi românii. În chip deosebit vă mulţumim pentru ajutorul, susţinerea pe care aţi arătat-o dintotdeauna Bisericii Ortodoxe Române, şi în chip special Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În semn de preţuire şi de recunoştinţă avem plăcerea şi onoarea de a vă oferi
din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic cea mai înaltă distincţie a eparhiei noastre, Crucea Bucovinei”, a spus PS Damaschin Dorneanul
Crucea Bucovinei este cea mai înaltă distincție oferită de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.Nicolae Ciucă s-a arătat insa surprins. „Chiar nu mă aşteptam. N-am făcut altceva decât să ajut atât cât de mult am putut. Am considerat că prin ceea ce facem pentru Biserica Română nu facem nimic altceva decât să continuăm să clădim şi să susţinem unul din stâlpii de bază ai naţiunii române. Şi aşa cum a prezentat maica stareţă aici, tot ceea ce s-a întâmplat, de la decizia de a construi această mănăstire până astăzi, şi noi ne bucurăm şi ne mândrim că, iată, avem monumente unicat în lume, tot la fel cred că trebuie ca fiecare dintre noi să gândim ce lăsăm în urmă măcar spre păstrare, dacă nu spre construire pentru generaţiile care vin”, a afirmat liderul PNL
Președintele Senatului a vizitat și TranRarău, cel mai frumos drum montan din Țara Dornelor.