Mănăstirea Moișa Boboceni, minunea de la marginea pădurii, la poalele Culmei Pleșu, Complexul monahal este situat într-un loc de poveste. Din cele mai vechi izvoare scrise, cât și după spusele celor bătrâni, existau în Moișa, prin anul 1830, vreo 30 de case, locuite de țărăni, agricultori și crescători de vite pe moșiile mănăstirilor Neamț și Râșca.
Mănăstirea este situată într-o zonă destul de izolată, la marginea pădurii, la poalele Culmei Pleșu, în dreptul vestitei Mănăstiri Neamț situată de partea cealaltă, spre vest, a culmei. Distanța în linie dreaptă dintre mănăstirile Neamț și Moișa este doar de vreo 10 km, dar mult mai mare pe șosea.
În secolul XIX lea, până la reforma lui Cuza, sătenii din Moișa, veniți din Transilvania, lucrau pe moșiile și acareturile Mănăstirii Neamț. De asemenea, tot la Mănăstirea Neamț, mai precis la Schitul Procrov, ieromanhul Glicherie (1892-1985), egumenul al schitului, nu a acceptat în anii 1924-1926 introducerea noului calendar gregorian (oficial intrat în vigoare în România chiar din 1919). P.S. Glicherie părăsește Mănăstirea Neamț și începe lucrarea sa, presărată cu numeroase represiuni, chiar atrocități, din partea statului român și a bisericii ortodoxe oficiale, atât în perioada dinainte de 1945 cât și în cea comunistă, reușind până la urmă să întemeieze ceea ce astăzi numim Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, cu Mitropolia la Mănăstirea Slătioara. Mitropolitul Glicherie a fost canonizat în 1999 sub numele de Sf. Ierarh Glicherie Mărturisitorul. De remarcat că în ciuda opunerii regimului comunist la tot ceea ce însemna religie, lucrările la construcția Mănăstirii Moișa Boboceni au început în vara anului 1988 și s-au terminat după căderea lui Ceaușescu, sfințirea având loc pe 21 septembrie 1992. Fondatori ai mănăstirii pot fi considerați fostul mitropolit de stil vechi Silvestru Onofrei (1924-1992) și mai ales Ghenadie Gheorghe ,,Băcăoanul” (1936-2018) care a îndeplinit funcția de episcop-vicar al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, dar a fost și duhovnic al mănăstirii.
Satul Moișa a primit numele de la pârâul cu același nume, ce curge în apropiere de mănăstirea Râșca. Primii locuitori ar fi venit de peste munți, din Ardeal. În anul 1922 Moișa era cunoscută ca o parohie cu o biserică din lemn, construită din copaci ciopliți prinși în cheetori, așa fel, încât vântul pătrundea la urechi. Pe atunci biserica avea mai mult de 100 de ani și se spune că a fost ridicatăde locuitori cu cheltuiala mănăstirii Râșca.
Între anii 1926 – 1932 credincioșii din Moișa au construit o biserică mare și încăpătoare, cu interior luminos, pictată și zugrăvită peste tot. Biserica aceasta avea o temelie de piatră și ciment, zidită din cărămidă până la streașină, cu bolțile arcuite din lemnșin cu două turnuri deasupra. Biserica veche a fost demolată și dăruită parohiei Iorcani din comuna Tătărași, județul Iași.
Ultimul război mondial a silit populația satului să fugă în munți, în anul 1944, iar biserica și multe case din centrul satului au ars. Indată după război, locuitorii din Moișa, în frunte cu preotul Grigoraș Alexandru au ridicat din lemn o nouă biserică, în numai câteva luni, în vara anului 1945. Biserica nu are un stil deosebit. Ea este construită în formă de cruce cu turn deasupra naosului. Nu are pictură murală.
După 23 ani, această biserică, construită în grabă prezintă numeroase stricăciuni, iar apa pătrundea în acoperiș
Obștea satului a luat hotărârea să construiască un nou locaș de închinare, pentru care s-a întocmit un deviz. Era necesar să se facă această construcție, ca să fie la nivelul altor construcții ce s-au ridicat în sat după război, cum sunt școala elementară de opt clase, căminul cultural și un magazin de desfacere al cooperativei, toate în apropierea bisericii.
De remarcat este și faptul că cea mai veche casă din sat este casa parohială, cu o vechime de 100 ani.
Parohia Moișa avea 420 de familii, cu 1430 de suflete, oameni credincioși care respectă cu sfințenie datinile religioase și obiceiurile străbune.
Mulți fii ai satului au plecat la diferite școli din țarăși au ajuns în posturi de răspundere. Amintim pe vrednicul dascăl al satului Vasile N. Apetroaie, decedat în anul 1962, care a îndrumat mulți elevi merituoși către școli de specia
litate.
Preoți slujitori cunoscuți la parohia Moișa au fost: Preotul T.Ionescu (1910 – 1916), Ieromonahul Ioanichie din Râșca, Preotul Florescu, Preotul S. Rafail, Preotul N. Dăscălescu, Preotul P.Moldovanu (1923 – 1934), Preotul C. Cercel (1935 – 1937), preotul A. Grigoraș (1938 – 1968), Preotul I.Vrăjitoru (1968 – 1981) construind o biserică măreață care dăinuie și în ziua de astăzi, Preotul G.Dănilă (1981 – 1990), iar de la această dată parohia este păstorită de preotul Peiu Teodor.
Zidirea bisericii a început în anul 1842 fiind terminata si târnasita în 1847. Este construita din caramida pe temelie de piatra si acoperitacu tabla zincata. Biserica este în forma de corabie în exterior iar la interior în forma de cruce, având pridvor, pronaos, naos si altar fiind ctitoria pr. Ie. Eftimie Stamate care a facut si spitalul din Falticeni. Intrarea la cafas se face printr-o usa dinspre nord a pronausului, printr-o scara, în spirala ce strabate prin zid urcând pâna-n clopotnita. În partea de sud a pronausului se afla o lespede grea de piatra ce acopera mormântul ctitorului pr. Eftimie Stamate si al fiului sau Ghe. Stamate.
Din pronaos se intra în naos prin doua coloane masive cu capiteluri care sustin arcada a doua coloane. În stânga naosului printr-o usa pe o scara în spirala se urca la amvon foarte frumos lucrat.
Altarul în forma semicirculara având în parti cotoare ce sustin arcada cupolei spatios luminata prin trei ferestre având în parti câte o nisa în forma de arc si doua dulapuri sapate în pereti. Catapeteasma – din lemn de tei sustinuta cu grinzi de brad este lucrata de elevii liceului industrial din Iasi – sub îndrumarea inginerului Tarjescu Grigore, este înalta de 9 m cu diferite coloane cu capiteluri artistic lucrate aurite iar ramele icoanelor sculptate si aurite. Pictura ei si a icoanelor este lucrata în ulei în stil bizantin. Autorul nu se cunoaste.
Lucrari de restaurare s-au facut în anii 1912, 1928, 1938, 1957, 1965 aoiu în anul 1995 – 1996 biserica a fost zugravita la exterior apoi în anii 2003 – 2004 s-au facut restaurarea catapetesmei si a picturii din biserica facându-se si strani de stejar cu cheltuiala integrala a enoriasilor din cele 2 sate, preot paroh fiind Melestean Ionel.
