ACTUALITATELOCAL

Foto/Tragedie rutieră noaptea trecută/Autoturism ieșit în afara părții carosabile la ieșire din municipiul Fălticeni spre Șoldănești

Tragedie rutiera/Autoturism ieșit în afara părții carosabile noaptea trecuta, la ieșire din municipiul Fălticeni spre Șoldănești.
 La fața locului au intervenit  pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă cu sprijinul a două echipaje  Au  fost identificate două persoane (bărbați), una dintre acestea fiind în stare de inconștiență.
Pompierii militari  au asigurat  măsuri specifice la locul evenimentului, fiind afectat și un stâlp de electricitate.
Din nefericire, persoana aflată în stare de inconștiență a fost declarată decedată de către medici. Cea de a doua persoană a fost monitorizată și ulterior a refuzat transportul la o unitate spitalicească. Poliția rutiera a demarat cercetari.