ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Foto/Tragedie în Ajunul Crăciunului în Rădăuți. O persoana a decedat la locul accidentului iar alte trei persoane rănite au fost transportate la spital

Tragedie în Ajunul Crăciunului. Accident rutier violent  produs între două autoturisme, în municipiul Rădăuți. Mașini făcute praf din cauza vitezei si a inconștienței șoferilor.O persoana a decedat la locul accidentului iar alte trei persoane rănite au fost transportate la spital

Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

În evenimentul rutier au fost implicate patru persoane. Trei dintre acestea au fost încarcerate și au necesitat intervenția pompierilor pentru extragere.

Una dintre persoanele care au fost încarcerate este în stare de inconștiență și i se aplică manevre de resuscitare.

Poliția a preluat cercetarile a transmis IPJ Suceava.

Cadrele medicale și paramedicale continuă manevrele de resuscitare pentru victima inconștientă.

Celelalte trei victime, conștiente dar cu diferite traumatisme, sunt transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

,,Din nefericire și în ciuda manevrelor de resuscitare, s-a declarat decesul victimei,,  a transmis ISU Bucovina Suceava.