Localnicii din comunele Satu Mare Și Frătăuții Noi la întâlnirea cu candidații PSD pentru alegerile parlamentare. ,, Împreună pentru Suceava!,, a fost mesajul ferm transmis din start de candidații PSD la scrutinul electoral din 1 Decembrie 2024 dar și pentru celel două tururi de alegeri prezindențiale. Cele trei tururi de vot care urmează, vor fi decisive pentru a asigura continuitatea proiectelor începute și pentru menținerea unei administrații eficiente.
Întâlnirile cu oamenii din județ sunt de fiecare dată un bun prilej de a afla problemele și nevoile unei comunități, susține Echipa PSD Suceava.
De a le explica oamenilor ce s-a putut și ce nu s-a putut face, dar mai ales de a le spune față în față că urmează patru ani în care ,,ne-am propus un obiectiv foarte mare,,
,,Să creștem puterea de cumpărare, iar salariile și pensiile să ajungă la media Uniunii Europene. Am făcut pași buni în această direcție, după ce am intrat la guvernare în 2021, însă mai avem de muncă.E o prioritate a PSD pe care am trecut-o inclusiv în Programul de guvernare 2025-2028.Pentru asta însă, după alegerile din 24 noiembrie, 1 și 8 decembrie, avem nevoie de cât mai mulți parlamentari social-democrați, un guvern PSD și un președinte de stânga,, au spus candidații la întâlnirea cu electoratul PSD.
Prezența în număr mare a locuitorilor comunei Satu Mare și Frătăuții Noi la întâlnirea cu candidații PSD pentru alegerile parlamentare, organizată astăzi, denotă susținerea propunerii de a aduce schimbări semnificative pentru județul Suceava și pentru întreaga României.
Printre cei prezenți au fost:
• Eugen Bejinariu, deputat și candidat pentru un nou mandat în Parlament.
Eugen Bejinariu a susținut constant dezvoltarea întregii zone, inclusiv a comunității dar viitorul proiectelor locale depinde de o echipă competentă, capabilă să transforme inițiativele în beneficii concrete pentru cetățeni.
Totodată, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, potrivit lui Bejinariu are nevoie de o echipă unită şi implicată pentru a duce la îndeplinire proiectele propuse și a răspunde așteptărilor cetățenilor. Iar din acest punct de vedere, implicarea alegătorilor este esențială, atât pentru viitorul comunităților din județ, cât și pentru dezvoltarea întregii țări.
• Cristian Ioan Șologon, Secretar Executiv al PSD Suceava și candidat pentru Senatul României.
• Florin Olaru, candidat pentru Camera Deputaților, originar din comuna Satu Mare, un om care cunoaște foarte bine nevoile și provocările acestei comunități.
Unul dintre punctele cheie subliniate în cadrul evenimentului a fost importanța alegerilor care se apropie:
📅 24 noiembrie – primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.
📅 1 decembrie – alegeri parlamentare.
📅 8 decembrie – al doilea tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale.
Primarul comunei Satu Mare, Toader Lavric, a evidențiat necesitatea unui sprijin constant din partea autorităților centrale pentru județul Suceava. De-a lungul anilor, parlamentarii PSD au demonstrat că pot mobiliza fonduri esențiale pentru dezvoltarea județului și îmbunătățirea vieții locuitorilor.
La întâlnirea de la Frătăuții Noi, candidații PSD – Eugen Bejinariu, Larisa Blanari, Cristian Șologon și Florin Olaru – au discutat direct cu cetățenii despre prioritățile locale, subliniind importanța unei echipe unite pentru a continua proiectele începute.
Guvernările PSD au demonstrat constant preocuparea pentru creșterea veniturilor populației și sprijinirea tuturor categoriilor sociale. Salariul minim a crescut cu 75%, iar pensia minimă cu 25%, măsuri care reflectă un angajament ferm pentru îmbunătățirea vieții oamenilor.
Partidul Social Democrat are un program de guvernare realist, axat pe proiecte concrete, realizabile și benefice pentru toți cetățenii. Nu promisiuni goale, ci lucruri bine fundamentate care vor aduce România mai aproape de standardele economiilor dezvoltate ale Europei.
,,Este momentul să sprijinim echipa PSD pentru o reprezentare puternică în Parlament, care să contribuie la dezvoltarea județului Suceava și a întregii țări. Susțineți candidații PSD! Alegeți Calea Sigură pentru Suceava!,, au transmis candidații PSD Suceava la Camera Deputaților și Senat.
Comandat de Partidul Social Democrat-PSD Organizația Județeană Suceava, Executat de SC Valori Media SRL, Cod Mandatar Financiar 11240017