ACTUALITATEBREAKING NEWSLOCALULTIMA ORĂ

Foto/Lacrimi si durere în două familii . Doi tineri s-au înecat în Marea Neagră după ce s-au aventurat la scăldat

Lacrimi si durere în două familii. Au plecat din Suceava  să se bucure de concedii si se întorc acasă în sicrie. Doi tineri  au murit înecați în Marea Neagră.

Eduard Rusu avea 25 de ani şi era din judeţul Suceava. Marţi dimineaţă s-a aventurat  în mare deşi în zonă salvamarii  arboreseră steagul roşu, ceea ce înseamnă ”Pericol de înec, scăldatul interzis”.

În momentul în care a fost scos, bărbatul era inconştient, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor medicilor, tânărul nu a mai putut fi salvat.

Eduard Rusu era un tânăr vesel, popular. În aprilie îşi ceruse în căsătorie iubita, la Iasi, şi trăiau o frumoasa poveste de iubire. Eduard şi Gabriela erau foarte fericiţi şi se pregăteau de nuntă. Acum, iubita lui e distrusa de durere, cu atat mai mult, cu cât la finalul anului trecut aceasta mai pierduse pe cineva drag.

 

Al doilea sucevean care  si-a pierdut viața, este în vârstă de 23 de ani, si a murit înecat la Saturn. Mihai Florin Maxemiuc  era absolvent al Seminarului Teologic „Mitropolit Dosoftei”, din Suceava. Mihai Florin Maxemiuc ajunsese luni la mare în staţiunea Saturn, împreună cu un băiat şi două fete. Pentru că ajunseseră devreme pe litoral, s-a gândit să meargă pe plajă să facă o baie în mare înainte de a se caza. Valurile era foarte mari şi pe plajă era arborat steagul roşu. Dar Mihai Florin Maxemiuc a ignorat avertismentul şi a intrat în apă. Tânărul de 23 de ani a fost luat de ape și a murit înecat.

Anuntul despre decesul lui Mihai a fost făcut aseara pe pagina de facebook de preotul fălticenean, Alexandru Lungu.

Acum cele două familii se pregătesc să îi conudcă p