ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Foto/Incendiu la Mănăstirea din localitatea Brădățel

Incendiu noaptea trecută  la o anexă aparținând unui așezământ monahal din satul Brădățel, comuna Horodniceni. Intervin pompierii militari din cadrul subunităților de intervenție Fălticeni, Suceava și Gura Humorului, împreună cu lucrători ai SVSU Cornu Luncii, cu 6 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o anexă (magazie de lemne), cu pericol de propagare la alte anexe (adăpost de animale și depozit de furaje), dar și la o clădire cu destinație de chilii. În urma incendiului au ars circa 50 de metri cubi de material lemnos depozitat în anexă.

Preventiv, din adăpostul de animale au fost evacuate 8 bovine și 5 suine.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (scurtcircuit).

Datorită intervenției pompierilor au fost salvate celelalte anexe din proximitate, precum și clădirea cu destinație de chilii. S-a lucrat până spre dimineață pentru răscolirea materialului lemnos și identificarea eventualelor focare ascunse.