Pățania unui cuplu de tineri din judetul Suceava, venit sa facă cumpărături la Carrefour în municipiul reședință de județ. Li s-a blocat cardul în bancomat. Insotiti de prieteni, unul mai nervos a lovit aparatul cu pumnii.
Aceștia lucrează în Italia și au ales să revina în țara în luna august, pentru a face nunta în zona natală. Veniți în concediu și hotărîți să facă cumpărături pentru petecere, aceștia au ales ca destinație pentru shoping hipermarketinul Carrefour.
Tot aici pe una dintre alee au ales și bancomatul din care urmau să scoata bani, economiile lor aflându-se doar pe acel document bancar. Numai că au avut ghinion. Cardul s-a blocat și aparatul le specifica că este o eroare tehnică. Aceștia au încercat să ia legătura cu banca respectivă însă li s-a răspuns ca mare lucru nu pot să facă pentru că lor le arată că acel card a fost scos din interior. Realitatea însă era alta. Nici vorba au spus la unison tinerii, mai ales că zona este supravegheata video.
Una peste alta, de nervi, unul dintre ei a lovit aparatul cu pumnii și picioarele. Cum acestea se află și sub supraveghere video și pază si cum situația a devenit tensionată, la fața locului au ajuns agenții de pază și directorul general al Carrefour Suceava, Mircea Pietrariu. La fața locului a ajuns și poliția care a preluat cercetările.
,, Au mai fost cazuri când cardurile au rămas blocate în bancomat. Problema este că acesta le va fi retunat numai că nu acum,, a spus un agent de pază.
Directorul general al Carrfour Suceava a invitat cuplul de tineri la el la birou pentru a lămuri situația.