administratieULTIMA ORĂ

Foto/DJ 208F a intrat de în modernizare. Șoldan: Cu porțiuni care nu au mai văzut asfalt nou de peste 15 ani

Încă o investiție în infarstructura rutieră a început. Președintele Consiliului Județean Suceava,Gheorghe Șoldan a anunțat vineri că DJ 208F a intrat  în modernizare. Artera de circulație are  porțiuni care nu au mai văzut asfalt nou de peste 15 ani.

,,Cu porțiuni care nu au mai văzut asfalt nou de peste 15 ani, drumul județean DJ 208F a intrat de astăzi în modernizare.
Încă de dimineață, utilajele drumarilor au început să toarne un nou covor asfaltic pe DJ 208F, pe traseul Mesteceni – Dumbrăvița – DN 2, în zona Vadu Moldovei, pe o distanță de aproximativ 7 kilometri.
În locul gropilor și denivelărilor, vom avea asfalt nou, de calitate, pe un drum important pentru aproape 4.000 de oameni din localitățile pe care le deservește.
Este, totodată, un drum folosit și de credincioșii care merg la Mănăstirea Cămârzani și care circulă pe DJ 208F pentru a ajunge la lăcașul de cult.
Pe anumite sectoare, drumul nu a mai văzut asfalt nou din perioada 2008–2012, iar intervenția era necesară de mult timp. Dacă vremea ne permite, lucrările vor fi finalizate în cel mult două săptămâni,, a transmis Gheorghe Șoldan.

,,În afara celor 7 kilometri pe care intervenim acum, vom continua modernizarea acestui drum județean.
Avem deja în desfășurare licitația pentru modernizarea a încă două tronsoane: porțiunea balastată care face legătura cu drumul comunal 12A din Manolea și tronsonul Uidești – Țolești, până la limita cu județul Iași,, a arătat șeful administrației județene.