ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Foto/Desant PSD la Slatina. Politicienii prezenți la Zilele comunei

Desant PSD la Slatina.  Parlamentarii social democrați au ținut să fie prezenți la Zilele comunei.  Chiar dacă slujba religioasă de la Mănăstirea Slatina inca nu era gata, programul stabilit de edilul comunei Vlăduț Gherman a fost bătut în cuie și s-a respectat. Au fost prezenți deputații Mirela Adomnicăi și Gheorghe Șoldan.

Pe scena, așa cum deja social democrații încep să se obișnuiască, au urcat și cei doi subprefecți; traseistul Florin Sinescu și  psd-istul care mustră primarii dacă nu este invitat la evenimente, Cristian Șologon.

Nu trebuie omis că Florin Sinescu a dat o fugă și la mănăstire pentru a asista preț de câteva minute la sluba religioasă oficiată de PS Damaschin însoțit de un sobor de preoți.

Pentru cei care urmau să fie numiți cetățeni de onoare și să li se ofere diploma și pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost instalate corturi.

Dacă pe scena aveau loc discursuri și se ofereau diplome, pe imaș viceprimarul însoțit de o angaată încasa taxa de la cei care și-au instalat tarabe sau locuri pentru vânzarea de mărfuri.  Nu trebuie omis că anul acesta organizarea pe imaș a fost exemplară. Comercianții au fost instalați la linie iar la marginea drumului au fost luate măsuri de protecție.

Cert este că cei veniți să asiste la hramul mănăstirii, sute de credincoși nu s-au clintit de la impresionanta slujbă religioasă să asiste la programul deja început de pe imaș.