INTERNAȚIONAL

Foto/Cadavre scoase din apă de autorități, după potopul care a înecat Grecia, Turcia și Bulgaria în ultimele zile . Cel puțin 15 oameni și-au pierdut viața

În Grecia, bilanțul morților a ajuns la patru, în timp ce pompierii au interveni pentru salvarea a peste 800 de persoane.

Bilanțul parțial a fost actualizat după ce salvatorii au recuperat cadavrul unui bărbat dintr-un pârâu din centrul țării.

Autoritățile au adăugat regiunile centrale Karditsa și Farsala pe lista zonelor cu interdicții de circulație și avertizează populația să rămână în case în multe alte zone.

În unele părți ale Greciei a căzut într-o singură zi jumătate din cantitatea anuală de precipitații.

Ploi de proporții biblice au lovit și capitala Atena. Apele au luat pe sus tot ce au întâlnit în cale.

„Prioritatea absolută a statului în acest moment este salvarea și scoaterea oamenilor din zonele afectate de vremea rea și protecția infrastructurii critice”, a declarat Pavlos Marinakis, purtător de cuvânt al guvernului.

 

Printre cei afectați de inundații s-au aflat și 100 de turiști din țara noastră, care au rămas blocați pe un feribot, pentru că nu au putut debarca pe țărmurile inundate.