ACTUALITATELOCAL

Foto/19 SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE DE CĂTRE POLIȚIȘTII DIN CADRUL BIROULUI PENTRU PROTECȚIA ANIMALELOR LA TÂRGUL DE LA VEREȘTI   

La data de 22 septembrie, a.c., între orele 06:00 – 12:00, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava au organizat în târgul și piața agroalimentară de la Verești, o acțiune în sistem integrat împreună cu polițiști de ordine publică, din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice dar și cu specialiști DSVSA Suceava.

 

Scopul acțiunii pe linia protecției animalelor a fost identificarea persoanelor care comercializează animale fără documente sanitar veterinare sau înaintea împlinirii termenului prevazut de lege, verificarea îndeplinirii obligațiilor privind identificarea/sterilizarea, după caz și luarea măsurilor legale față de aceștia dar și desfășurarea de activitati de informare a proprietarilor de animale cu privire la obligațiile legale pe care le au conform legislației incidente domeniului protecției animalelor.

 

Pe linia protecției animalelor lucrătorii de poliție din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava, împreună cu medicii veterinari din cadrul DSVSA Suceava au acționat pentru identificarea persoanelor care transporta și comercializează animale fără documente sanitar veterinare.

 

Au fost legitimate 20 de persoane și au fost verificate 16 autovehicule, fiind aplicate un număr de 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.800 lei, toate pentru nerespectarea HG nr. 984 din 2005.

 

Reamintim că în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecția animalelor relele tartamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.

 

Astfel, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:

  1. a)folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;
  2. b)folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;
  3. c)practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
  4. d)rănirea cu intenție a animalelor.

 

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani:

  1. a)uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
  2. b)schingiuirea animalelor;
  3. c)organizarea de lupte între animale sau cu animale;
  4. d)zoofilia

 

De asemenea, îndemnăm toți cetățenii să respecte prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor-republicată și le reamintim deținătorilor de animale că au obligația de a le asigura acestora, în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie, următoarele: un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire și atenție, precum și asistența medicală, cu precizarea că nerespectarea acestor obligații se sancționează contravențional cu amendă de la 3.000 lei la 12.000 lei.

 

Respectați legea! Iubiți și respectați animalele!

sursa: IPJ Suceava