JUSTIȚIE

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, lovește în ancheta DNA

Tribunalul Vaslui i-a dat dreptate și a decis: toate înregistrările din dosarul de mită trebuie puse pe masă. Avocata sa susține că probele prezentate până acum au fost… trunchiate! Este vorba despre înregistrări ambientale făcute chiar în biroul fostului ministru, dar și discuții cu martori și suspecți. Toate, realizate pe baza unor mandate de supraveghere din perioada martie – iulie 2024.

Procurorii spun că Tătaru, în calitate de medic la spitalul din Huși, ar fi primit bani și produse alimentare de la pacienți. Tariful? Între 100 și 500 de lei pentru intervenții chirurgicale sau rețete. În total, 45 de persoane i-ar fi dat mită. Fostul ministru neagă acuzațiile și cere strămutarea procesului la o instanță din Iași. Decizia, pe 17 septembrie.