BREAKING NEWSULTIMA ORĂ

Fostul deputat Cristian Rizea va ispăși mai puțini ani de închisoare. A intervenit prescripția pentru spălarea banilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a redus cu un an pedeapsa primită de fostul deputat Cristian Rizea. Magistraţii au constatat că a intervenit prescripţia pentru infracţiunea de spălare a banilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiea decis astăzi să admită contestaţia în anulare formulată de Cristian Rizea împotriva condamnării din data de 18 martie 2019.

Astfel, fostul politician va ispăși doar o pedeaspă de trei ani şi opt luni de închisoare pentru trafic de influenţă, pentru că magistrații au constatat că a început să se prescrie infracțiunea de spălare a banilor.

“Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Rizea Cristian, perioada executată în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 87/2019 din 27 aprilie 2023 emis de Tribunalul Bucureşti, de la 27 aprilie 2023 până la zi.

Anulează formele de executare dispuse în baza sentinţei penale nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1291/1/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2648/1/2018, în ceea ce îl priveşte pe condamnatul Rizea Cristian.

Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii corespunzător pedepsei de trei ani şi opt luni închisoare aplicate prin prezenta decizie”, se arată în minuta instanței.

Deoarece a încetat procesul penal faţă de Cristian Rizea pentru infracţiunea de spălare a banilor ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, magistraţii au menţinut pedepsele aplicate pentru celelalte infracţiuni.

Instanţa a contopit pedepsele, a aplicat-o pe cea mai grea, de trei ani de închisoare, la care a adăugat un spor de opt luni de închisoare, urmând ca în final Cristian Rizea să execute o pedeapsă de trei ani şi opt luni închisoare.