ACTUALITATENAȚIONAL

Fost ministru, senator PSD și judecător al CCR, decedat

Fostul judecător al Curții Constituționale a României și fost deputat PSD, Acsinte Gaspar, a încetat din viață la vârsta de 87 de ani. Reprezentanții Curții Constituționale au transmis, astăzi, condoleanțe familiei îndoliate.

„Strălucit absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Bucureşti, domnul Acsinte Gaspar va rămâne în memoria publică drept o personalitate marcantă a vieții juridice și politice din România.

După Revoluția din decembrie 1989, a fost numit ca șef de sector la Consiliul Frontului Salvării Naționale, iar în perioada 1990-1996 a devenit Secretar general al Camerei Deputaților.

Membru al Partidului Democrației Sociale din România (PDSR), actualul PSD, din anul 1994, a îndeplinit, în cadrul acestui partid, funcțiile de copreședinte al Departamentului de politici în domeniul justiției și legislației şi prim-vicepreședinte al Organizației județene Vâlcea al PDSR.

Între anii 1996-2004, Acsinte GASPAR a fost deputat de Vâlcea ales pe listele PSD. În prima legislatură (1996-2000), a fost membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, îndeplinind funcțiile de chestor, secretar şi vicepreședinte (septembrie – decembrie 1999).