administratie

Foresta va primi diferenţa de 275.000 de lei doar după ce va prezenta justificări pentru banii alocaţi anterior

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, s-a arătat deranjat de faptul că i se pune în cârcă de faptul că salariile fotbaliştilor de la Foresta nu ar fi fost plătite de 3 luni de zile. Şeful executivului sucevean a ţinut să evidenţieze, într-o conferinţă de presă, că Foresta Suceava are cel mai mare buget din Liga a III-a şi că, de când domnia sa este la conducerea administraţiei publice locale, fotbalul sucevean beneficiază de cea mai consistentă finanţare. În ceea ce priveşte anul 2022, este vorba despre o alocare de 2,5 milioane de lei, până acum înspre asociaţia de fotbal din Suceava fiind îndreptată suma de 2,125 de milioane de lei, dintre care 750.000 de lei în retur, respectiv în intervalul 1 ianuarie-30 iunie 2022, Diferenţa de 1,373 de milioane de lei este prevăzută pentru perioada 30 iunie – de când antrenor este Dorin Goian – şi până pe 31 decembrie 2022. Potrivit lui Lungu, aceasta din urmă nu poate fi orientată către Foresta, din moment de responsabilii Clubului nu au prezentat documentele justificative pentru tranşele achitate anterior. „Aşteptăm justificările, deoarece se lucrează cu bani publici. Nu putem da diferenţa de bani 375.000 de lei pentru fotbal, dacă Foresta nu aduce justificările pentru cheltuielile anterioare. Acelaşi lucru este valabil şi la handbalul masculin, pentru că există nişte regulamente, iar legea nu poate fi încălcată. Din păcate, în Suceava numai Primăria sprijină fotbalul, iar privaţii deloc. În Botoşani, numai privaţii finanţează fotbalul, iar primăria deloc” arată Lungu, menţionând că patronul FC Botoşani ar fi intenţionat, în condiţiile amintite, să mute echipa din reşedinţa judeţului vecin în Suceava. Şeful municipalităţii sucevene reaminteşte că toate ramurile sportive din capitala de judeţ primesc bani în baza Legii nr. 350 din 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice. Lungu recunoaşte că „sportul este subfinanţat”, însă, la fotbal, în comparaţie cu celelalte echipe sucevene competitoare, Foresta este net avantajată. „Ca primar, am sprijinit toate sporturile. Dar, nu prea îmi convine acest rol: şi bătuţi şi cu banii luaţi. Nu este în ordine! Noi ne-am făcut datoria. Sunt convins că echipele din Fălticeni şi Rădăuţi nu au nici măcar 30% din acest buget, iar la un moment dat, în campionat erau aproape de Foresta, ca puncte” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.