Primăria Comunei Dumbrăveni a făcut un pas decisiv în implementarea unui proiect major de eficientizare energetică, finanțat prin fonduri europene, la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu”. Autoritatea locală a atribuit direct, prin platforma SEAP, contractul pentru elaborarea documentației tehnice și asigurarea asistenței pe parcursul lucrărilor. Contractul, în valoare de 166.200 de lei, a fost semnat cu firma ieșeană Davcom Proiect SRL.
Achiziția publică (cu ID-ul electronic DA41040731), încheiată oficial la data de 24 august 2026, face parte integrantă din proiectul cu finanțare europeană intitulat „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la clădirea Liceului Tehnologic Mihai Eminescu din comuna Dumbrăveni, județul Suceava” (Cod SMIS 348366).
Investiția este atrasă prin Programul Regional Nord-Est (PRNE), apelul de proiecte lansat în 2025 dedicat clădirilor publice din mediul rural, având ca scop direct reducerea amprentei de carbon și optimizarea costurilor cu utilitățile.
Ce servicii acoperă contractul de peste 166.000 de lei
Obiectul contractului vizează o clădire publică impunătoare, cu o SuprafaPRNEță Construită Desfășurată (Scd) cuprinsă între 3.000 și 4.000 mp. Pentru această infrastructură școlară, firma Davcom Proiect SRL va realiza documentația completă conform HG 907/2016, acoperind fazele de Proiect Tehnic (PT), Detalii de Execuție (DE) și Caiete de Sarcini (CS).
Pachetul de servicii contractat include Memorii tehnice generale și pe specialități (arhitectură, instalații termice și electrice), breviare de calcul, caiete de sarcini, formularele financiare de la F1 la F5 și graficul general de realizare a investiției (F6); Planul general și planșele tehnice aferente fiecărei specialități în parte. și Proiectantul va asigura asistență tehnică permanentă de la birou și de pe șantier pe întreaga perioadă de execuție a viitoarelor lucrări de modernizare.
Starea acestei achiziții de servicii de proiectare tehnică (Cod CPV 71322000-1) este în prezent de „Ofertă acceptată”. Această etapă deschide oficial calea către demararea licitației pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor de reabilitare a unității de învățământ.

