Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat prezența virusului gripei aviare H5N1 în probele prelevate de la o pasăre dintr-o gospodărie cu un efectiv de 120 de păsări (40 curci, 45 de gâște, 10 rațe, 25 de găini) din localitatea Țigănești, județul Teleorman.
Imediat de la anunțarea suspiciunii, a fost activată Unitatea Operaţională Locală din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Teleorman, care a întreprins primele măsuri pentru izolarea focarului. În urma anchetei epidemiologice s-a stabilit că proprietarul gospodăriei afectate vânduse unui vecin 25 de păsări.
Conform procedurilor, cele 145 de păsări au fost ucise, cadavrele au fost ecarisate prin îngropare împrună cu resturile de furaje și așternuturile contaminate. După îndepărtarea cadvrelor și a deșeurilor, gospodăriile au fost dezinfectate. A fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Teleorman care a adoptat măsuri pentru combaterea și stingerea focarului de gripă aviară.
În jurul focarului s-au delimitat zonele de protecţie (3km) şi de supraveghere (10km) și s-au luat măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor și mijloacelor de transport. Păsările din zonele supuse restricțiilor sunt monitorizate permanent, iar în cazul celor sălbatice s-a apelat și la ajutorul asociației de vânători pentru a supraveghea malurile râului Vedea. Până la această oră nu au mai fost semnalate suspiciuni de boală.
În județul Teleoman sunt 5 exploatații comerciale de găini ouătoare și o exploatație comercială de prepelițe. Unitățile au fost notificate și verificate în vederea respectării măsurilor de biosecuritate.
Au fost notificate județele limitrofe Giurgiu, Olt, Argeș, Dâmbovița, precum și Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, Comisia Europeană și Organizația Mondială pentru Sănătatea Animală.
Pentru asigurarea sănătăţii publice, toate efectivele de păsări au fost şi sunt supuse programelor naţionale anuale de supraveghere a bolilor, inclusiv pentru gripa aviară, astfel încât pe piaţa din România să ajungă produse şi suproduse obţinute doar de la animale sănătoase.
ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă şi al cetăţenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate, anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre mortalităţile la păsări şi la respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre.
La această oră, situația este sub control, au fost luate toate măsurile aplicabile în cazul unui focar de gripă aviară și nu există posibilitatea afectării sănătății populației.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară