Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a făcut ieri un bilanț spre finalul activității sale după ședința deliberativului județean. Șeful administrației județene a arătat că valoarea cumulată a proiectelor la nivelul județului Suceava, proiecte aflate în diferite stadii.este de 4 miliarde de euro. Proiectele au avut girul deliberativului județean și au fost aprobate si cu votul aleșilor din PSD si PMP nu doar al celor din PNL. E însă greu de înțeles de ce social deocrații au devenit orbi la proiectele care s-au implementat sau sunt în derulare în condițiile în care au participat la toate reuniunile de deliberativ.
E greu de înteles de ce au ajuns critici la adresa lui Flutur în condițiile în care sub administrația condusă de Gheorghe Flutur toți aleșii județului din partea PSD au primit indemnizații la ședințele de partid și s-au plimbat prin județ pentru a vedea cum stau lucrurile inclusiv in infrastructura rutieră. Și se poate da un exemplu doar. Drumul care pleacă din șoseaua de centură a Rădăuților către Frătăuți și care ajunge spre Vicovu de Sus. Niciun social democrat nu vede banii alocați de Consiliul Județean pentru Spitalul Județean Suceava dar se pregătesc să schimbe conducerea unității spitalicești. Vi-l mai amintiți pe fostul parlamentar Virginel Iordache care a fost în centrul unui scandal în toată regula luna trecută, după ce a fost dus de la Suceava la București cu elicopterul SMURD pentru o afectiune banală. Insa se pare că nici probleme cu sănătatea nu mai are din moment ce nu a mai ajuns la spital. PSD a adunat în tabără și foștii social democrați plecați la PRO România și care au devenit foarte activi pe internet.
Social democrații au devenit critici la ,,horele lui Flutur,, dar nu au un primar PSD care a renunțat la Zilele comunei sau orașului ba chiar și la alte manifestări culturale unde se cheltuie sume uriașe din bugetul local sau din așa ziele sponsorizări, sposorizări plătite cu achiții ale unor investiții către firmele care donează bani. Critici au devenit și AUR-istii dar care vin în grup numeros la festivaluri organizate de primari indiferent de culoarea politică.
„În 2024 Consiliul Județean Suceava are proiecte în derulare și pregătite cu avize în vederea depunerii lor la finanțare de 842 de milioane de euro. Sunt 86 de proiecte. Pe toate axele avem proiecte depuse. Pe majoritatea sunt aprobate. Aș vrea să vorbesc despre județul Suceava în perioada cât Gheorghe Flutur a fost și este președinte. Uitați-vă pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene și veți vedea proiecte de aproape 900 de milioane de euro în județul Suceava. Dacă adăugăm proiectele pe Anghel Saligny unde județul Suceava are peste 600 de milioane de euro proiecte pe gaz metan, apă canal și drumuri, dacă adăugăm finanțarea din Programul de Transport de 1,8 miliarde de euro pentru Autostrada Pașcani – Suceava, astăzi județul Suceava are proiecte de circa 4 miliarde de euro”, a declarat Gheorghe Flutur.
Însă șeful administrației județene a ținut să precizeze că nu sunt doar proiecte publice ale CJ Suceava, ci și ale altor primării sau structuri ale statului care derulează diverse investiții ori au inițiat acțiuni concrete pentru a derula proiecte mari.
„Nu spun că sunt ale CJ Suceava dar de data aceasta vorbește și omul politic Gheorghe Flutur, care a avut un rol în alocarea acestor resurse pentru județul Suceava. 4 miliarde de euro. Unii s-ar putea să spună că nu este adevărat. V-am spus din ce se compun. Că vorbim de peste 800 de milioane de euro pe care le-am trecut ale județului, că vorbim de Anghel Saligny, de primării și bravo primarilor în primul rând, că vorbim de autostrada A7, trebuie luptat pentru ele”, a adăugat Gheorghe Flutur.