ACTUALITATEBREAKING NEWSNAȚIONAL

Flotilă de ambarcațiuni confiscată de la braconierii de pește! Setcile măsurau cât distanța dintre Botoșani și Dorohoi

.Hoții de pește au ajuns să stăpânească iazurile și bălțile din județul vecin. Aceasta este concluzia operațiunii organizate astăzi de polițiști, care au descins astăzi la locuințele mai multor persoane bănuite de braconaj piscicol. Iar proporțiile sunt dovedite de lungimea plaselor monofilament confiscate de autorități. Cumulat, acestea măsoară peste 30 de kilometri, adică aproape cât distanța dintre Botoșani și Dorohoi în linie dreaptă.

Cu alte cuvinte, aceștia pur și simplu „filtrau” apele din acumularea Bucecea și din bălțile din împrejurimi. Operațiunea pentru anihilarea acestora a avut loc astăzi dimineață, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, împreună cu celelalte structuri ale I.P.J. Botoșani și cu sprijinul jandarmilor au pus în aplicare 18 mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de braconaj piscicol, din comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani și comuna Hănțești, județul Suceava.

 

Flotilă de ambarcațiuni confiscată de la braconierii de pește! Setcile măsurau cât distanța dintre Botoșani și Dorohoi.