ANAF anunță, din nou, că iartă datoriile mărunte. Sub 40 de lei, statul renunță la pretenții, invocând costuri prea mari pentru a urmări mărunțișul. O măsură prezentată drept eficiență administrativă, dar care spune multe despre felul în care funcționează relația dintre stat și contribuabil.
La început de ianuarie 2026, Fiscul își face ritualica baie de imagine: șterge automat datoriile fiscale de până în 40 de lei existente la 31 decembrie 2025. Un gest mic, dar intens mediatizat, care sună mai generos decât este în realitate.
Agenția Națională de Administrare Fiscală aplică procedura aproape mecanic, ca la începutul fiecărui an. În primele șapte zile din 2026, toate restanțele sub pragul magic dispar din evidențe, fără cereri, fără drumuri la ghișeu, fără explicații suplimentare.
Din punct de vedere legal, lucrurile sunt clare. Codul de procedură fiscală stipulează că „creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează”. Nu e un cadou, ci o prevedere seacă, birocratică.
Economie de costuri sau cosmetizare statistică
Explicația oficială este una de eficiență: statul nu vrea să cheltuiască mai mult pe hârtii, somații și executări silite decât are de recuperat. Pe scurt, timbrul poștal și benzina inspectorului ar costa mai mult decât datoria în sine.
Plafonul de 40 de lei a fost introdus tocmai pentru a evita aceste absurdități administrative. Urmărirea și executarea silită pentru sume infime ar transforma Fiscul într-o instituție care aruncă bani buni după bani puțini.
În realitate, vorbim de resturi de plată rămase din reglări de rol fiscal: diferențe de câțiva lei la impozite, taxe sau contribuții sociale, adesea necunoscute contribuabilului până la apariția unei somații.
Creanțele fiscale includ tot: de la impozite și contribuții sociale, până la dobânzi, penalități și majorări. Mărunțișul se adună, dar nu suficient cât să merite osteneala aparatului fiscal.
Pentru contribuabil, ștergerea datoriilor sub 40 de lei e mai degrabă o ușurare psihologică decât una financiară. Nu te îmbogățești, dar scapi de o potențială bătaie de cap.
Pentru stat, însă, gestul spune altceva: un sistem care se blochează în detalii mărunte și care, din când în când, trebuie să recunoască faptul că propria birocrație costă mai mult decât greșelile pe care încearcă să le corecteze.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
