ACTUALITATELOCAL

Final de an școlar plin de emoție și bucurie și la Școala din Oniceni, comuna Forăști. Cei mai buni vor merge intr-o vacanță de 7 zile la mare

Final de an școlar plin de emoție și bucurie și la Școala din Oniceni, comuna Forăști  Elevi, profesori si părinți, cu toții și-au dat intalnire la sfarsitul anului școlar. Nu lipsesc nici autoritatile locale. Cei mai buni la invatatura vor merge la mare in vacanță.
Repetabil calendaristic, dar niciodată la fel, fiecare an şcolar se încheie cu bucurie şi poartă amprenta unor emoţii inconfundabile. Se oferă copiilor diplome, coroniţe şi flori, se dau premii în cărţi şi se elogiază performanţele anului şcolar care se încheie. Unii îşi iau rămas bun de la şcoală, pentru că începe vacanţa. Doar cei din clasa a VIII-a intră în febra examenelor naţionale, apoi admiterea în licee, după care vor visa la clipele de recreere.
Examenele lor sunt de fapt, examenele profesorilor şi ale părinţilor.
Numai ei stiu cât de mult au învestit în fiecare copil pentru a porni cu toată încrederea şi candoarea vârstei spre aceste porţi ale cunoaşterii.
Care părinte nu îşi doreşte succesul copilului său şi care profesor nu se bucură de reuşita fiecărui discipol ?. Emoţiile sunt ale tuturor : părinţi şi profesori, bunici, prieteni şi toţi cei apropiaţi sufletului lor..
Într-o lume pe care o dorim a exigenţei, examenul este o secvenţă din viaţă. Şi cine să-i ajute mai bine decât profesorii şi părinţii.
Ei sunt aceia care trebuie să-i înveţe pe copii să învingă, să câştige şi dacă pierd, să continue.
Cei dintâi o fac cu puterea şi priceperea profesională, iar părinţii îşi pun în ,,bătaie’’ toată bruma trudei lor zilnice ca viitorul să le aducă copiilor o rază de bucurie şi, aşa cum spune poetul, să fie,,măcar cu o treaptă mai sus’’ decât ei.
Vocaţia şcolii este,, ,,răsădirea’’, aşa cum metaforic se exprima Constantin Noica.
Şi, omul de la catedră o face cu artă, cu răspundere şi cu dragoste pentru copii.. Indiferent de prejudecăţi sau principii, toţi copiii rămân la fel în sufletul lui. La plecarea lor din şcoală, din inima lui se rupe un crâmpei de efort, de talent, de entuziasm, de hărnicie şi dăruire, un crâmpei din viaţa sa. Şcoala este izvorul nesecat de lumină şi simbolul celor mai importate deveniri ale omului. Zidită pe temelia cunoaşterii, ea se înalţă ca o coloană fără sfârşit şi iradiază pretutindeni lumină, căci lumina înseamnă viaţă şi viaţa înseamnă cunoaştere.
,, Felicitări tuturor elevilor pentru efortul depus și rezultatele frumoase obținute.
Cei mai buni dintre ei au fost premiați cu o binemeritată vacanță de 7 zile la mare, oferită de domnul primar Brăduț AVRĂMIA și Consiliul Local FORĂȘTI, un gest minunat pentru a răsplăti excelența! Mulțumim cadrelor didactice pentru dăruire, părinților pentru susținere, iar domnului primar BRĂDUȚ AVRĂMIA pentru sprijinul constant și implicarea activă în educația copiilor noștri!,,este mesajul conducerii unitatii de invatamant .