administratie

Fiecare familie din blocul afectat de explozia din Burdujeni va primi câte 25.000 de lei

In urma discuţiilor purtate de către primarul Ion Lungu, cu reprezentanţii proprietarilor apartamentelor avariate de explozia din cartierul Burdujeni, numai 6 familii au solicitat locuinţe de la Primărie. „Deoarece prezintă dezavantajul că nu sunt mobilate, am convenit să acordăm din bugetul local suma de 25.000 de lei la fiecare familie, ceea ce înseamnă plata chiriei şi utilităţilor pentru un an de zile. Toţi cei prezenţi, respectiv reprezentanţii a 26 de familii, dintre 28 care au apartamentele avariate, au fost de acord cu aceasta modalitate de ajutor” informează edilul-şef. Primarul precizează că salariaţii Direcţiei Asistenţă  Socială, coordonaţi de Ion Ciutac, secretarul municipiului Suceava, vor întocmi dosarele pentru fiecare familie în parte, acestea având la bază procesele verbale întocmite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspecţia în Construcţii. „În momentul în care vom avea dosarele complete, voi convoca Consiliul Local pentru aprobare. Totodată, s-a stabilit ca municipalitatea sa suporte costurile legate de expertizarea tehnică a blocului avariat” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.