Polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au deschis un dosar penal pentru înșelăciune, după ce o localnică în vârstă de 51 de ani a fost deposedată de aproximativ 45.000 de euro. Femeia a fost victima unei escrocherii cibernetice întinse pe o perioadă de aproape trei ani, fiind amăgită de persoane necunoscute că va primi o moștenire fictivă de peste 150.000 de euro.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că în perioada mai 2022 – martie 2025, victima a fost contactată prin intermediul aplicației WhatsApp și prin e-mail de indivizi care s-au recomandat a fi intermediarii unei succesiuni provenite din Franța. Pentru a deveni credibili, atacatorii i-au transmis documente electronice falsificate: acte de donație, înscrisuri notariale și fotografii cu aparență oficială.
Sub pretextul achitării unor taxe notariale, comisioane bancare și costuri de transfer necesare pentru eliberarea banilor, suspecții i-au solicitat victimei plăți repetate. Femeia a efectuat zeci de transferuri bancare și expedieri rapide de bani prin Western Union, în tranșe cuprinse între 350 și 2.200 de euro.
Deși în cursul anului 2023 victima a început să aibă suspiciuni, autorii au reușit să o manipuleze în continuare, promițându-i că își va recupera integral sumele investite odată cu deblocarea moștenirii. Înșelăciunea a încetat abia în primăvara anului 2025, când femeia a realizat că a fost fraudată și a sesizat autoritățile.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

