ACTUALITATEBREAKING NEWSLOCAL

Femeie decedata în locuință

Femeie decedata în locuință.  Ieri dimineață,  in a doua zi de Paște, lucrătorii Secției 12 Poliție Rurală Preutești, au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U.112, de către o femeie , din sat Huși, comuna Preutești, jud Suceava, despre faptul că Nițu Varvara, a fost găsită decedată la locuința sa din localitate.    În data de 17.04.2023, orele 10.35, numita Logigan Elena, din sat Huși, comuna Preutești, jud Suceava, s-a deplasat la locuința numitei Nițu Varvara, tot din localitate pentru a-i duce ceva de  măncare, întrucât era bolnavă si a găsit-o pe aceasta decedată in bucătăria de vară unde locuia singură.

Procedând la examinarea criminalistică a cadavrului, aceasta nu prezenta urme de violență. La fața locului s-a deplasat un echipaj S.A.J. care a constatat decesul acesteia, fiind de aproximativ 24 ore.

În cauză nu există suspiciuni cu privire la cauzele decesului.

A fost sesizată S.M.L. Suceava pentru efectuarea necropsiei cadavrului, care a fost depus la morga Spitalului Fălticeni.

În cauză s-a întocmit dosar penal,pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev.de art.192 alin.1 din C.P., urmând a fi soluționat procedural de lucrătorii P.P.Preutești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.