Felix Cozma, candidat PSD la alegerile parlamentare, a discutat în emisiunea Politica zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, despre o eventuală colaborare dintre PSD și PNL, exprimând dorința de a avea în continuare o guvernare alături de liberali.
„Am rămas constanți în gândire și dorim o guvernare alături de ei”
Cozma a subliniat că sondajele recente nu au arătat schimbări semnificative în procente, cu excepția celor care concurează pentru a intra în turul doi al alegerilor.
“Într-adevăr, singura constanță este legată de Marcel Ciolacu și de procentul PSD-ului, dar noi nu ne-am abătut de la discuția pe care am avut-o cu cei de la PNL. Am rămas constanți în gândire și, la fel cum am spus de atâtea ori, dorim o guvernare alături de ei. Acum, că vor fi alți liberali și nu vor fi, probabil, cei care reprezintă în momentul de față Partidul Național Liberal, asta este o altă discuție și nu e neapărat o problemă a noastră, ci este a Partidului Național Liberal.
Sigur că dacă stăm și ne uităm la toate sondajele care s-au derulat și la locale, cât și în această campanie, precampanie vedem că nu s-au schimbat foarte multe lucruri din punct de al procentelor, decât pentru cei care se bat să intre în turul 2, iar pentru mine, personal, o surpriză, să spun, este faptul că Mircea Geoană, într-adevăr, s-a pierdut de acel pluton de 12, 14, 16 sau cât se vehiculează și eu sunt convins că dacă Partidul Național Liberal duce aceeași politică … o dată fac alianță de dreapta, o dată se poziționează contra USR-ului, o dată se poziționează contra PSD-ului, noi care am fost parteneri la guvernare, nimeni nu va mai înțelege nimic”.