ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Familia unui preot în DOLIU/”Matei a plecat la cele veşnice”. Mama băiatului și încă doi frați, în stare gravă după accidentul din zona Dornelor

Doliu în familia unui preot din Vatra Dornei. Este durere fără margini după ce fața bisericească a aflat de faptul că deja și-a peirdut un copil după tragedia rutiera.  Băiatul de 14 ani, accidentat grav ieri, după ce mama sa a plonjat cu maşina în albia râului Bistriţa, a murit pe patul de spital.

Preoteasa şi alţi doi copii ai familiei sunt în continuare în comă, după operaţiile complicate prin care au trecut. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.

Tot efortul medicilor de a-l salva pe Matei a fost în zadar. Băiatul de 14 ani era pe bancheta din spate în momentul accidentului. Spitalul din Vatra Dornei, unde a ajuns cu mama şi cei patru fraţi, a solicitat să fie toţi trimişi la Suceava. Starea băiatului s-a agravat şi n-a mai putut fi transferat.

Nu a mai putut fi salvat

„Am zis că facem maximum cât putem noi face pentru salvarea vieţii, adică să încercăm printr-o intervenţie chirurgicală în speranţa că numai în abdomen este toată problema. Starea generală a continuat să fie degradată şi în postoperator acelaşi lucru”, a declarat dr Cristian Rusu, medic chirurg și director medical Spitalul Municipiul Vatra Dornei.

Inima copilului a cedat, în ciuda mobilizării spitalului, cu mulţi medici şi asistenţi veniţi de acasă.

„Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor se va ocupa de înmormântarea lui Matei pentru că vă daţi seama, părintele, tatăl lui Matei, este într-o stare destul de grea, dat fiind că, iată, îşi vede soţia intubată, doi copii intubaţi şi pe Matei care a plecat la cele veşnice”, a declarat Andrei Mocanu – Consilier Eparhial Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

La Spitalul Judeţean Suceava, doi dintre copii, de 3 şi 8 ani, sunt stabili, însă fraţii lor, de 17, respectiv un an, sunt în continuare în stare gravă, internaţi la Terapie Intensivă.

„Sunt în continuare monitorizaţi, sunt sedaţi, au suferit intervenţii chirurgicale şi momentan starea lor este gravă. Şi mama a suferit o intervenţie chirurgicală în cursul zilei de ieri, este şi ea în continuare pe Terapie Intensivă sub supraveghere cu un prognostic rezervat”, a declarat Monica Terteliu, purtător de cuvânt SJU Suceava.

2 kilometri până la biserică

Preoteasa şi cei cinci copii mai aveau doar 2 kilometri până la biserica unde soţul său oficia slujba de bobotează. Într-o curbă uşoară, femeia a pierdut controlul volanului – martorii spun că era polei, dar ar fi avut şi viteză înainte de a rupe balustrada podului şi să pice în albia Râului Bistriţa.

Întreaga comunitate a fost marcată de tragicul accident. Oamenii au venit şi au aprins aici, la faţa locului, lumânări.

„Nevasta mea, aseară, mi-a dat… a văzut că a murit copilaşul şi a plâns încontinuu. Şi nu îi cunoaştem. Mie mi s-a pus un nod aici, în piept”, spune un localnic.

Preotul a aflat de accidentul familiei sale de la un localnic.

„Am şi alergat la biserică, am fugit în altar, părinte… nici nu ştiam cum să-i zic, nici nu ştiam ce s-a întâmplat, când am văzut accidentul m-am şi speriat. Zic că o fi ceva grav după cum am văzut maşina, mi-a arătat-o în poză. A sărit în maşină şi a plecat”, spune un localnic.

Familia mai are un copil care era la biserică în momentul tragediei.

Tragedie în familia preotului Ioan Cozma din Vatra Dornei

Ieri, ora 10.25, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin apel la S.N.U.A.U. 112 despre faptul că pe strada Foresta, din mun. Vatra Dornei, județul Suceava “accident rutier cu victime,,persoane blocate”.
C. D.,  de 38 ani,  din municipiul Vatra Dornei, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Polo cu nr. de înmatriculare SV-35-CZM pe strada Foresta (D.N. 17B), din municipiul Vatra Dornei, din direcția Dorna Arini către strada Argestru, la ieșirea dintr-o curbă la stânga, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul de protecție al podului de peste râul Bistrița, pe care l-a rupt și a căzut în albia râului.
În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătoarei auto , și a celor cinci pasageri minori, care au fost transportați la Spitalul municipal Vatra Dornei pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilometru, urmând a i se recolta probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Diagnosticele persoanelor implicate în eveniment vor fi trimise de urmare, acestea fiind în evaluare medicală.
S-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă”, prev. de art. 196 alin. (2), (3) și (4) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.
Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului municipal Vatra Dornei a transmis următorul diagnostic pentru victimele accidentului rutier, după cum urmează:  Diana-politraumatism prin accident rutier, hipotermie, trimisă la UPU Suceava (cond. Auto), Iustin : politraumatism prin accident rutier, hipotermie, trimis la UPU Suceava, Matei : hipotermie, politraumatism prin accident rutier, se află în blocul operator unde se intervine chirurgical;  Filoteia : politraumatism prin accident rutier, hipotermie, plagă mușcată limbă; Alexie: traumatism prin accident rutier, hipotermie, contuzie coloană cervicală, contuzie torace – abodminală, contuzie genunchi stâng, trimis la UPU Suceava; Xenia : hipotermie, traumatism cot stâng, traumatism cervical, trimisă la UPU Suceava
Ulterior Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată de către Spitalul municipial Vatra Dornei, secția UPU, despre faptul că  Matei de 14 ani, victimă din accident, în urma leziunilor suferite a decedat, fiind depus la morga spitalului, urmând a se dispune prin ordonață efectuarea necropsiei.