O tornadă puternică a lovit fabrica Pfizer de vaccinuri din Carolina de Nord, una dintre cele mai mari din lume, dar din fericire, nu s-au înregistrat pierderi de vieți omenești.
Videoclipurile postate pe rețelele de socializare arată acoperișul distrus al uzinei din Rocky Mount.
Compania farmaceutică a transmis că încă evaluează pagubele și “impactul pe care incidentul îl va avea asupra producției”.
Tornada a distrus mai multe clădiri de locuit, iar cel puțin 16 persoane au fost rănite în întreg statul Carolina de Nord.
Autoritățile locale au oprit circulația pe o importantă autostradă, din cauza copacilor doborâți pe carosabil.
Unitatea Pfizer produce aproximativ o treime din toate produsele injectabilele sterile utilizate în spitalele din SUA și se concentrează, de asemenea, pe o varietate de produse farmaceutice antiinfecțioase, fiole și seringi.
Peste 4.500 de angajați lucrează la fabrica din Carolina de Nord, cea mai mare uzină de producție de produse injectabile sterile din lume.
?#BREAKING: Pfizer pharmaceutical plant has been damaged by large destructive tornado
A destructive and large EF-3 tornado rated by the national weather service has heavily damaged a large Pfizer pharmaceutical plant in Rocky Mount North… pic.twitter.com/y7IJmgBU1X
— R A W S A L E R T S (@rawsalerts) July 19, 2023
sursa:antena 3 CNN