Al 6-lea dosar de corupție legat de eliberarea permiselor de conducere în Suceava a fost finalizat, 28 de persoane, între care și angajați MAI, fiind trimise în judecată,anunta DNA.
Un al 6-lea dosar privind fapte de corupție legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Suceava a fost finalizat de către procurorii din cadrul Serviciului teritorial Suceava.
În acest dosar au fost trimiși în judecată 28 de inculpați, între care angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), instructori și intermediari ai școlilor de șoferi care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducător auto unui număr de 50 de candidați, în cursul anului 2020.
În acest dosar, privind doar fraudarea probei practice, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate:
– Obreja Radu Ionuț, la data faptelor comisar șef de poliție și șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată
– Finiș Florin Valy, la data faptelor comisar șef de poliție și șef al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava, ofițer responsabil pe linie de înmatriculări auto în cadrul Compartimentului Înmatriculări și Evidență a Vehiculelor Rutiere și ofițer examinator auto, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a infracțiunii de luare de mită.
– Perijoc Gheorghe Ionel, la data faptelor agent de poliție în cadrul M.A.I. – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la luare de mită în formă continuată
– Boaru Marius Ioan, Mihăilă Tudor Marius, Mihăiescu Leon Ionuț, la data faptelor agenți de poliție și examinatori în cadrul SPCRPCIV Suceava – Compartimentul Regim Permise de Conducere si Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată
– Macoviciuc Nicolae Cezar, la data faptelor agent de poliție și examinator în cadrul SPCRPCIV Suceava –
Compartimentul Regim Permise de Conducere si Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată și spălarea banilor în formă continuată
– Butnariu Paul Alexandru, la data faptei personal contractul (inginer de sistem la Compartimentul Informatic) în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită
– 20 persoane fizice, (administratori ai unor școli de șoferi, instructori auto, etc.), pentru comiterea unor infracțiuni de: constituire a unui grup infracțional organizat, dare de mită, complicitate la luare de mită, comise în formă simplă și continuată.
Conform rechizitoriului, începând cu luna ianuarie a anului 2020, în calitate de comisar șef și coordonator al Compartimentului examinări permise de conducere, Obreja Radu Ionuț împreună cu Perijoc Gheorghe-Ionel ar fi constituit un grup infracțional organizat, din care ar fi făcut parte și agenți examinatori, dar și instructori auto și administratori de școli de șoferi, precum și persoane fără o calitate specială.
S-ar fi urmărit astfel ca, printr-o acțiune concertată, să se fraudeze, în schimbul unor sume de bani primite cu titlu de mită, examenele practice pentru obținerea permisului de conducere.
Concret, Obreja Radu Ionuț împreună cu ceilalți polițiști examinatori ar fi pretins și primit de la elevi/cursanți, prin intermediul unor administratori, instructori sau persoane fără calitate specială, diverse sume de bani, cu titlu de mită, cuprinse între 100 lei și 4.500 euro, informează DNA.
În schimbul sumelor de bani, inculpații care ar fi avut calitatea de examinatori, ar fi efectuat o evaluare superficială sau necorespunzătoare a candidaților, iar uneori, în funcție de situația concretă survenită, ar fi intervenit asupra comenzilor autovehiculului, fie pentru a-i facilita candidatului o anumită manevră, fie pentru a preveni săvârșirea vreunei abateri care ar fi determinat nepromovarea examenului.
În perioada septembrie 2016 – iulie 2020, Macoviciuc Nicolae Cezar ar fi determinat mai multe persoane din anturajul său ca în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a sumelor de bani obținute în modalitatea de mai sus, să încheie acte juridice translative de proprietate, în temeiul cărora ar fi achiziționat pe numele lor, dar pentru inculpatul Macoviciuc Nicolae Cezar, mai multe bunuri imobile (un teren, două imobile și un autoturism de lux).
În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra unor sume de bani ridicate de la inculpații: Macoviciuc Nicolae Cezar, Boaru Marius Ioan, Mihăiescu Leon Ionuț, Mihăilă Tudor Marius și Butnariu Paul Alexandru, după cum urmează:
– 100.900 euro, 350 dolari americani, 1.800 lire sterline și 48.800 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu doi inculpați în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la luare de mită.
În prezența apărătorilor aleși, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, respectiv doi ani și doi ani și patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepselor.