Explozie in aceasta dimineata din cauza acumularilor de gaze rezultate în urma unor defecțiuni ale instalației aferente buteliei de aragaz. Pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni au intervenit, în această dimineață, în urma unei explozii neurmată de incendiu, care s-a produs într-o gospodărie din orașul Liteni.
La fața locului, s-au deplasat o autospecială de stingere, cu accesorii pentru descarcerare, dar și un echipaj SMURD.
Cel mai probabil, deflagrația s-a produs din cauza acumulărilor de gaze, rezultate în urma unor defecțiuni ale instalației aferente buteliei de aragaz.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale importante. Bucătăria de vară a fost distrusă în totalitate, inclusiv bunurile din interior. De asemenea, au fost afectate elemente de construcție și de tâmplărie de la casa de locuit.