Evenimente rutiere cercetate de polițiști
La data de 19.11.2022, în jurul orei 17:30, o femeie de 33 ani, din com. Preutești, în timp ce conducea atelajul hipo pe un drum comunal, la intersecția cu D.J. 208 a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 28 ani, din com. Bogdănești, care circula pe D.J 208, pe relația Fălticeni-Dolhasca.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămare corporală ușoară a femeii de 33 ani, care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul mun. Fălticeni, unde a fost investigată de către persoanlul medical, fără a rămâne internată.
Conducătorii de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice la Spitalul mun. Fălticeni.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 al. 2 și 3 C.P.
La data de 19.11.2022, în jurul orei 17:00, un bărbat în timp ce conducea autoturismul pe DC 11 în loc. Fântâna Mare, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a acroșat un stâlp din lemn de susținere a cablurilor telefonice.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pasagerei dreapta față în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice la Spitalul mun. Fălticeni.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 al. 2 și 3 C.P.
sursa:IPJ Suceava