EDUCAȚIE

Evaluare Naţională 2025. Luni încep probele scrise pentru absolvenţii clasei a VIII-a

Emoţii pentru elevii de clasa a VIII-a. Luni începe Evaluarea Naţională. Prima proba este cea de limba română, iar miercuri urmează proba obligatorie la matematică. Primele rezultate vor fi afişate pe 3 iulie, urmează vizualizarea lucrărilor, contestaţii şi rezultatele finale în data de 10 iulie.

ccesul elevilor în unităţile de învăţământ sau în centre de examen este permis în intervalul 8:00 – 8:30. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid, precizează reprezentanţii ministerului într-un mesaj publicat pe Facebook. Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broşura cu subiectele.

Pentru fiecare probă scrisă sunt alocate două ore pentru rezolvarea subiectelor (120 de minute), calculate după completarea casetei de identificare. Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea evaluării naţionale.

Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 – 16:30 (luni şi miercuri), respectiv 8:00 – 14:00 (vineri).

Calendarul tuturor probelor este:

  • 23 iunie – limba şi literatura română;
  • 25 iunie – matematică;
  • 27 iunie – limba şi literatura maternă
  • 3 iulie – afişarea primelor rezultate, până la ora 12:00, înainte de contestaţii
  • 10 iulie – rezultatele finale

Candidaţii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestaţiilor nu este condiţionată de vizualizarea lucrărilor. În aceeaşi măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestaţie.

Unde se vor afişa rezultatele

Elevii care depun/transmit contestaţii completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori.

Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale sunt distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.