Europarlamentarul Dan Nica a mentionat ca, partidul este in colaps si pentru prima dată în istorie, social democratii au fost spectatori la finala prezidentiala. “Am privit finala alegerilor prezidențiale la televizor. Pentru că n-am avut candidat. A treia infrangere majora in doar 6 luni”, a mentionat acesta.
“Cifrele vorbesc. Astăzi, PSD este la doar 12%. Am pierdut increderea multor oameni care au crezut în noi. Nu mai vorbim despre un semnal de alarmă. Nu mai este vorba de „îngrijorări”. Este colaps. Este cădere liberă. Este pierderea contactului cu realitatea…Avem nevoie de o schimbare. Dar nu de o rotire de scaune, de fațadă, nu de un nou discurs gol. Trebuie să lăsăm liderii adevărați să vorbească, să reconstruim social-democrația, să ne întoarcem la oameni, la nevoile lor”, a precizat Dan Nica.
Acesta a remarcat ca, in noiembrie 2024, candidatul partidului nu a intrat in turul 2 al alegerilor prezidentiale, in decembrie, PSD a obtinut cel mai slab rezultat la parlamentare din ultimele decenii iar la alegerile de duminica, social democratii nu au avut candidat.
“Este nevoie de o reformă profunda, completa si brutal de sincera. Altfel, nu mai rămâne nimic. Doar tăcere, rușine și irelevanță politică”, a mai mentionat europarlamentarul.