Exprimare nefericită, lipsă de diplomație, lipsă de cunoștințe minime de comunicare sau ceea ce popular numim ”prostie”? Care dintre acestea ar fi valabilă în cazul ministrului Mediului, Tanczos Barna, de la UDMR?
Că trecem printr-o perioadă de criză, asta e evident pentru toată lumea, la nivel global, dar mai ales în Europa, continent care nici nu se gândea să fie vreodată lovit atât de puternic. În bula lor, crezându-se ”Buricul Pământului”, la concurență cu SUA pentru acest statut, liderii europeni nu au evaluat niciodată corect dependențele pe care le au, faptul că au permis impardonabil ca energia să fie speculată în așa fel încât să îngenuncheze chiar și cele mai puternice economii. Sunt fapte, nu supoziții.
Cum la nivel macro nu avem posibilitatea să facem schimbări, suntem însă atenți prin curțile noastre, la penibilii care caută soluții mici pentru probleme mult prea mari. Este adevărat că puțin cu puțin ar putea să conteze, dar felul în care prezinți ceea ce consideri a fi un exemplu poate fi făcut și altfel. Nu de alta, dar populația deja iritată va căpăta și mai multă frustrare, deplin justificată, ceea ce din punct de vedere social va genera inevitabil conflicte cât de curând.
Iată și ”exemplul” ministrului Mediului, Tanczos Barna: „Diferența dintre o gospodărie și o instituție este foarte mare, pentru că acasă avem frigidere, mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, uscătoare, avem foarte multe electrocasnice care consumă foarte multă energie electrică. Într-o instituție publică, în afară de becuri, câteva frigidere și aerul condiționat nu avem nimic.
Din acest punct de vedere, urmează o perioadă în care putem să reducem foarte mult consumul de energie electrică. De exemplu, de luni am stabilit cu domnul secretar general al Ministerului Mediului să renunțăm la folosirea aerului condiționat.
După ora 17:00 vom avea numai lumină de veghe în instituție, vom trece la programul de iarnă, vom începe programul dimineața la 8:00 și vom termina la 16:00, ca să scurtăm perioada în care folosim lumina, cu excepția biroului meu… eu de obicei vin la 7:00 și plec seara, la 20:00. Acolo se va folosi lumină și după orele de program.
La aerul condiționat putem renunța acum, iar pe perioada iernii, cel puțin la mine în birou este economie simplă, pentru că eu pot să închid toate caloriferele, pentru că îmi place să stau la 15-16 grade. Venind din zona Ciucului, sunt obișnuit cu temperaturile mai scăzute.
Mie îmi e mai greu vara, când trebuie să stau la minimum 20 de grade, așa cum s-a recomandat la Bruxelles.„
Nu ar strica să se întoarcă domnul ministru în grotă, poate pentru o perioadă de reflecție. Exemplul personal este disproporționat în raport cu normalitatea majorității. Și nu o spun pentru că nu înțeleg că este o perioadă în care chiar e cazul să facem economie, să eliminăm consumul inutil. Chiar e de dorit să facem asta.
Spun însă că este aberant să apari cu asemenea tâmpenii în spațiul public, atât timp cât știm ce risipă bugetară se face în România, cu precădere în sistemul public, acolo unde sunt zeci de mii de posturi inutile, ocupate de sinecuriști incompetenți. Dacă ar fi început cu reducerea unor astfel de cheltuieli, atunci puteam să trecem și la o discuție serioasă despre temperatura la care putem face un mic efort să muncim, să trăim, să dormim.