Activitatea eruptivă recentă a Muntelui Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa, a condus, duminică, la închiderea parțială a spațiului aerian deasupra insulei Sicilia din sudul Italiei și, în consecință, la restricționarea operațiunilor de pe Aeroportul din Catania, ca urmare a emisiilor de cenușă vulcanică, transmite agenția de presă EFE.
‘Din cauza activității eruptive și a emisiilor de cenușă vulcanică în atmosferă, a fost dispusă închiderea spațiului aerian corespunzător norului de cenușă de la sud de vulcan (sectorul B2)’, a anunțat, într-un comunicat, societatea care administrează aeroportul (SAC).
Măsura, programată inițial să dureze până la ora locală 19:00 (17:00 GMT), implică suspendarea tuturor zborurilor către Catania, deși aeroportul și-a menținut operațiunile de decolare pentru aeronavele aflate deja la sol.
Emisiile de cenușă au început duminică în jurul orei 05:45 GMT și s-au intensificat de la ora 06:45 GMT, generând o coloană de cenușă de aproximativ 1,5 kilometri înălțime, purtată de vânt în direcție sudică, conform unui comunicat al Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV).
Potrivit oamenilor de știință, modelele de prognoză bazate pe date meteorologice indică faptul că dispersarea cenușii va continua spre sud în următoarele ore.
În fața acestei situații, SAC a îndemnat pasagerii să solicite companiilor aeriene informații referitoare la zborurile lor înainte de a deplasa la aeroport.
Vulcanul Etna a început un nou proces eruptiv la data de 26 iunie, caracterizat prin expulzarea lavei, ceea ce a obligat autoritățile italiene să crească nivelul de vigilență.
Duminică, INGV a precizat că fluxurile de lavă care au început să fie observate la sfârșitul lunii iunie s-au oprit complet la 4 iulie. Această nouă și bruscă emisie de cenușă a perturbat, însă, planurile a mii de călători.
În noaptea de 2 spre 3 iulie a fost detectat un al doilea flux de lavă, de dimensiuni reduse, care a avansat puțin peste 100 de metri înainte de a se opri, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

